Am ratat multe festivaluri la viața mea, dar și cînd prindeam vreunul aveam grijă să mă țină pînă la următorul. De obicei, ele se organiziau în sufragerii de bloc și în discotecile din oraș. Uneori, cu ajutorul lui Dumnezeu, la mare, prin Costinești, Năvodari, Neptun. Vama Veche n-am prins decît pe stil nou, cînd eram deja ditamai boul bătrîn și greu de cuprins de vraja sa.
Festivalurile din sufragerii purtau denumirea de bairamuri. Se făceau cu ocazia zilelor onomastice sau de naștere, în special majorate. Sau cînd erau plecați în city break părinții cuiva, preponderent la țară. Cum să ne comportăm la ele am învățat și noi de la cei mai mari. Bagajul lor provenea din vremea comunismului, deci moștenirea nu era foarte bogată. Compensam mult cu volumul și cantitatea de muzică și haine aduse de democrație. Proaste și urîte în cea mai mare parte. N-am avut norocul să cresc într-un mediu prea pletos, unde să ascult și să învăț rock, trupe, nume de artiști sau să devin fanul cuiva. De fapt, mi-am dat seama că în adolescență n-am avut nici un idol muzical. Ascultam ce se nimerea la ureche, mai ales la festivaluri.
Dacă nu aveai invitație, mergeai cu porcul, adică agățat de cineva care avea. Accesul nu era pe bază de brățară, ci pe bază de recunoaștere sau milă facială. Dacă organizatorul avea părinții acasă, filtrul era mai greu de trecut, altfel limita maximă a celor prezenți la festival era greu de stabilit. Meniul era format din cele mai proaste vinuri de țară, dar din soiuri cît mai diferite. Berea la sticle mari, rachiurile penale, lichiorurile dulci și ultrachimice pentru domnișoare nu lipseau nici ele. Uneori, acolo unde organizatorii aveau de apărat vreun blazon, se găsea și mîncare. Chiftele, salam, gogoșari, brînză, roșii, pîine. Sucul și apa erau mai mult în meniul à la carte. Se bea înfiorător de mult și de greșit. Se transpira cumplit și se turau flaușații pe persane și pe linoleumuri de se deschideau geamurile singure chiar și la minus douăzeci de grade. Adolescentul Marius, de exemplu, n-a mai prins tortul, fiind dat afară de tatăl unui sărbătorit pentru că au început să-i pută picioarele prea devreme, pe la zece seara. Apoi, alți copii se retrăgeau la borît, deseori pe unde apucau. La bulănit și mamelit ăia care aveau sau prindeau gagici, la bătaie ăia care veneau și rămîneau solo. Sau la plătit polițe vecinilor nesuferiți. Țin minte niște tuning-uri frumoase de Dacii făcute noaptea în parcările dintre blocuri. Și n-am să uit vreodată cum un coleg de festival s-a căcat în punga mare de Ariel a gazdei, dar a acoperit ca pisica, să nu se vadă urît.
Tot pe vremea adolescenței mele, cînd nu era atîta degradare morală ca acum, în discotecă intrai și în premergător dacă insistai un pic. Nu exista limită, de interdicție nu discutăm, la vîndut țigări sau alcool minorilor. Noroc că nu prea aveam bani, anturajul meu fiind atît de sărac, că ne lătrau cîinii pe unde mergeam. Beam și fumam la paușal, aveam cele mai nasoale haine și ne deplasam doar pe jos. La mare, cînd ajungeam, preferam să cheltuim tot pe biletele de intrare și pe beri, vin, țigări la bucată. În plus, era și multă violență, o stare de nesiguranță pe care o simțeai la tot pasul. Iar dacă ajungeam întregi la hotel, cort sau unde naiba reușeam să stăm pe atunci, era o mare victorie. Da, nu erau drogurile de astăzi. Unii se chinuiau cu amestecuri ciudate, gen Romparchin sau Diazepam cu vodcă sau alte mizerii. Dar dacă erau, dau oricînd în scris că ieșea cel puțin mult mai rău decît se plîng unii că e acum pe la festivaluri.
M.T.