14 IULIE. Ziua Franței. Franța! Sora noastră mai mare de gintă latină! Cu slabele-mi puteri, vreau s-aduc un omagiu acestei națiuni uriașe, care i-a dat lumii pe Voltaire, Diderot, Lavoisier, Courvoisier, cocoșul galic, Platini, Beaujolais, Ioana D’Arc, Ioana Crăciunescu, Renault, Dacia Duster, Victor Hugo. Și să nu-l uităm pe Vercingetorix, singurul personaj – real! – din istorie care este concomitent bandă desenată, film artistic, pastă de brînză și bistrou.
Ce altă țară de pe mapamond a făcut atîtea pentru noi, românii? Cine i-a primit la sînul ei, făcîndu-i cunoscuți pretutindeni, pe Ionesco. Cioran, Eliade, Mutu și, parțial, și pe Nicoliță? Franța! Unde vezi cele mai multe conaționale de-ale noastre pe marile bulevarde, în marile intersecții, arătîndu-și mîndre sporul de natalitate? Tot în Franța!
Iar Parisul!… A ’nșpea minune a lumii! Am fost la Paris cînd era ambasador acolo Caius Traian Dragomir. Ce caracter! Ce om! Să nu-l scoți din casă. Nici nu prea puteai să-l scoți, că n-avea unde merge. N-avea fonduri. Se plimba deseori cu vechiul lift al ambasadei (reparat de unul dintre predecesorii săi, Oliviu Gherman) de jos, de la demisol, unde era bucătăria, pînă la biroul său somptuos de la etajul I, unde mînca chips-uri, Mais, passons…
Cînd ieșeai pe Champs-Elysées, parcă erai la Lyon, în centru: plin de magrebieni care vindeau castane prăjite, plus conaționalele noastre.
Și ce bine că sîntem francofoni, ca bulgarii! Bunicu-meu, Dumnezeu să-l ierte, care toată viața lui i-a așteptat pe americani, cînd a auzit că e francofon, a început să plîngă. Vive la France!
(va urma)