Caţavencii

Unul din trei români crede că ceilalți doi vorbesc despre el

Un studiu recent arată că românii sunt cel mai paranoic popor din Europa. Astfel, unul din trei români are impresia că ceilalți doi vorbesc despre el, ceea ce înseamnă că 33% din populația țării trăiește cu mania persecuției. 

Ce e mai grav e că paranoia domină și viața intimă a oamenilor. Conform aceluiași studiu, doi din cinci români sunt convinși că perechea pe care o compun a fost creată de forțe oculte, care au avut interese ascunse atunci când i-au adus împreună.  

Același studiu a vizat și percepția conaționalilor noștri cu privire la politică. Aici supriza a fost foarte mare, deoarece problemele clinice ale românilor depășesc orice limită. Astfel, un român din 21 de milioane se crede nici mai mult nici mai puțin decât președintele țării, însă un președinte nedemocratic, care își depășește de multe ori prerogativele constituționale. El prezintă cam aceleași simtpome de nebunie pe care le-a avut un adolescent din Corsica anilor 1780, care pretindea că este Napoleon, primul dintr-un lung șir de pacienți cu această afecțiune.

În încheiere, o statistică îngrijorătoare legată de felul de a gândi al româncelor. Conform studiului citat, o femeie din cinci se consideră grasă, deși există mereu una printre celelalte patru care este mai grasă decât ea.

Exit mobile version