Jurnalul unui sinistrat din New York
31 octombrie – Gata, a trecut uraganul Sandy. Mi-e teamă totuşi să nu vină şi un al doilea uragan, care să sufle în celălalt turn.
1 noiembrie – Dragă jurnalule, sunt distrus. Uraganul Sandy mi-a luat Agoniseala de-o viaţă. E vorba, mai exact, de yachtul meu superluxos pe care-l aveam ancorat într-un port din Long Island. I-am pus numele Agoniseala de-o viaţă pentru că, efectiv, valorează cam cât câştigă un om sărac de-a lungul vieţii sale, dacă e norocos şi munceşte de la 12 ani.
2 noiembrie – Lumea spune că uraganul Sandy e o pedeapsă pentru lăcomia noastră, a celor care lucrăm pe Wall Street. Mă rog, eu nu cred în explicaţia asta, deoarece suntem mult prea lacomi pentru o furtună amărâtă. Uraganul a venit pesemne ca pedeapsă pentru o vină mai neserioasă, ca de exemplu o omucidere multiplă sau ceva de genul.
3 noiembrie – În toată nebunia asta de după Sandy, au apărut deja primele teorii ale conspiraţiei. Se pare că Romica Jurcă ştia din timp că o să vina uraganul, dar n-a făcut nimic pentru a ne avertiza. Oare ce interese are Romica Jurcă în această zonă a globului? Se poate să fie ea un nou Bin Laden, care transmite mesaje infidelilor dintr-un studio de televiziune, cu harta României pe fundal?
Jurnalul uraganului Sandy (Al 45-lea uragan al Statelor Unite ale Americii)
26 octombrie 2012 – Îmi aduc aminte şi acum vremea cînd eram un vînticel sărac de toamnă într-o ţară din lumea a treia. Tot ce-mi doream era să ajung la New York şi să ajung un star. Acum, poftim, am ajuns la New York, găseşte-ţi job dacă poţi. Taximetriştii sînt toţi indieni, gunoierii sînt toţi italieni, bancherii sînt toţi evrei. Ca să nu mai zic de dezordinea asta, de zici că a trecut uraganul.
30 octombrie 2012 – Lumea spune că sînt unul dintre cele mai costisitoare dezastre naturale care a lovit vreodată America. Aş zice să nu uităm totuşi de George W. Bush.
3 noiembrie 2012 – Dacă o să se facă vreodată un film după mine aş vrea să fiu interpretat de Maia Morgenstern. Nu ştiu de ce, dar simt că doar ea ar putea avea o interpretare atît de dramatică încît să inunde străzile, să smulgă acoperişurile şi să întrerupă curentul. „Poftiţi, domnilor! Tot aerul meu!“. Sună bine.
7 noiembrie 2012 – Dacă îmi pare rău de ceva, e că i-am expus pe new-yorkezi la tot felul de pericole. De exemplu am auzit că Angelina Jolie a şi început să dea tîrcoale după copii de sinistraţi pe care să-i adopte, iar Sorin Oprescu s-a oferit să înlocuiască toate bordurile.
Publicat în Cațavencii, nr. 44, 7-13 noiembrie 2012