Coadă ca la Patriarhie, de Bobotează, sîmbătă la „Gaudeamus“, cînd şi-a lansat Neagu Djuvara cartea în care le răspundea „neprietenilor“ volumului său despre cumani şi Negru Vodă. Venerabilul istoric, premiat de Caţavenci anul trecut, a adunat cîteva sute de oameni să-l asculte şi să ia autografe de la el. Şi vorbeşte Neagu Djuvara, mai mult amuzat decît cu întărîtare, despre criticii lui, unii dintre ei distinşi istorici: „Nu m-au făcut numai cu ou şi cu oţet, unii m-au făcut albie de porci!“, ca să pună auditoriul în temă cu motivele răspunsurilor usturătoare pe care le-a dat în carte.
Iar ca să-şi sprijine ipoteza că Negru Vodă nu era român, ci cuman get-beget, spune cu glas răsunător istoricul: „Nici unul dintre statele care s-au format în Evul Mediu în Europa nu a fost format la iniţiativa unui băştinaş. Băştinaşii au fost în Europa, mă scuzaţi, scopiţi politiceşte!“. Şi tot vorbind istoricul despre cumanii războinici care s-au aşezat pe-aci şi despre misteriosul Negru Vodă, încep cetăţenii din public să tragă cu coada ochiului unii la alţii, să vadă dacă n-or fi avînd niscaiva trăsături de cumani. Instinctul vechilor năvălitori s-a trezit sub paltoanele bucureştenilor care numai că nu s-au călcat în picioare cînd s-a aşezat istoricul la măsuţa autografelor. Şi puţin i-a lipsit lui Neagu Djuvara să se convingă pe pielea lui de temeinicia teoriei sale despre originile noastre cumane.
