Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Urmașul nespiritual se dezlănțuie pe ecrane: Les Médiocres

Zoom Urmașul nespiritual se dezlănțuie pe ecrane: Les Médiocres

Să te lauzi încă de pe vremea cînd imaginile abia au început să curgă pe ecran că filmul tău a luat premiul juriului la Cannes e într-adevăr un semn care spune multe. De regulă, spune că filmul cu pricina e o bășină cu pretenții, nu foarte potrivit pentru o seară pe care privitorul ar vrea s-o petreacă agreabil. Din fericire pentru arta atît de dornică să-și miroasă singură parfumul obligatoriu de roze, Les Misérables nu este un film care să sfideze stereotipiile.

Aș spune că, dimpotrivă, filmul se hrănește din prejudecăți și stereotipii și încearcă să fie albină harnică, transformîndu-le într-o miere amară a vieții de imigrant împins de societate și de propria poftă de ghetoizare în marginea cea mai dezolantă a periferiei.

Plasată în Montfermeil, acolo unde arunca și Hugo soarta ticăloșilor Thénardieri, povestea se învîrte în principal în jurul mașinii de Poliție care patrulează străzile ajunse acum în stăpînirea imigranților africani. Sărăkia și abrutizarea suflă cu poftă în foalele frustrărilor și peste ghetou adie un vînt prevestitor de furtună socială. O singură scînteie accidentală pare a fi destul pentru un uragan glorios și înflăcărat, de soiul celui care a pîrjolit suburbiile Parisului în 2005.

Și iată că, inerent, un idiot s-a jucat cu focul și scînteia licărește veselă deasupra tuturor. A dispărut, s-a furat, pofta de încăierare s-a activat. E vremea ca Poliția, așa brutală, ticăloasă și nesimțită cum e, să intre în acțiune și să dezamorseze situația.

Am apreciat partea de procedural polițienesc, solidă, fără pretenții, adaptată elegant la firele neoficiale care produc rezultate net superioare teoriei de Academie. Am apreciat și modul în care ura, prostia și nemernicia deraiază acțiunea de la firul ei logic, împingînd-o pe o direcție nouă, departe de zona curată a moralei. Bulibășeala generală rezultată, modul în care se sfarmă legăturile vechi și apar alianțele noi, precipitarea, cinismul și cumplita lipsă de milă, toate înfloresc frumos într-un scenariu care ar vrea să surprindă realitatea în toată fascinanta ei hidoșenie.

Finalul, însă… pe ăsta l-am apreciat mai puțin. Sau, mă rog, l-am apreciat, dar în niște termeni pe care pagina se rușinează să-i vadă. Înțeleg, dramă, tragedie, sărăkie, e nașpa să fii negru imigrant în Franța, pun pariu că e și mai nașpa să fii negru imigrant în Africa, dar cînd povestea sare din realism în ficțiune ridicolă, atunci înțelegerea mea se termină brusc, asemeni unei autostrăzi românești. Nu poți să ții un film întreg în frîul limitării și al dezorganizării tribale pentru ca, în final, să-i pui pe aceiași mizerabili în postura de trupe paramilitare, școlite mai abitir ca la West Point și capabile de o teroare urbană mai precisă și mai înfiorătoare decît în visele cele mai umede ale lui Bin Laden. Și, mai ales, dacă tot te-ai înhămat la jugul antirealismului, nu poți s-o arzi estetic în final, unde tensiunea crescută la cote de explozie este curmată brusc de un ecran negru pe care curg, pretențios, vorbele lui Victor Hugo. Sînt povești care se termină elegant în coadă de pește, pentru că finalul contează mai puțin, iar punerea spectatorului pe gînduri mai mult. Arctic, despre care am scris anul trecut, este un exemplu bun. Aici, singurele gînduri rămase sînt fie “Băi, lache, care parte din «punct» era neclară în expresia «punct culminant»?”, fie “Cum mama naibii lupți tu contra rasismului cînd arăți că negrii se pot organiza doar cît e vorba să facă o ciorănie?”.

Les Misérables. R.: Ladj Ly. Cu: Damien Bonnard, Alexis Manenti, Djibril Zonga.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Crime cu miros de pandemie

    30 iunie 2020

    În vreme ce-n largul oceanului patru scafandri s-au repezit cu cuțitele asupra unei balene, să-i taie otgoanele plasei de pescuit ce-o ținea prizonieră, la noi patru polițai au ajutat un […]

  • Vacanța mare

    30 iunie 2020

    Pînă acum, virusul a întrecut știința și, după cum se vede, nu dă semne de oboseală. Fără vaccin și fără tratament, societatea dă din colț în colț, libertatea individuală scade, […]

  • Încă puțină cenzură, că nu dați de la voi

    30 iunie 2020

    De ani de zile, Facebook, cel puțin, acționează arbitrar și nejustificat într-un demers constant de amuțire a vocilor care nu respectă comoditatea politică. Dar nu este de ajuns, se pare, […]

  • Plai cu boi

    23 iunie 2020

    Cînd dăm și noi orbește în gropi, apelăm la postumele buruienoase ale tutorelui nostru suprem, Mihai Eminescu, la micile bijuterii fără perdea, comise cu autoironie prin hîrtoapele existenței sale năprasnice: […]

  • Păcănele mii și stele făclii

    23 iunie 2020

    E mare urgență să fie ajutate două ramuri economice, zice Guvernul: HoReCa și păcănelele. HoReCa apare în pozele cu premierul și cu președintele. Are cînd chipul măsliniu al libanezului Murad, […]