Pare că USR pur și simplu nu-i făcut pentru politică. USR e băiatul ăla bine intenționat, dar ghinionist, care, imediat ce deschide gura la o petrecere, insultă pe toată lumea fără să-și dea seama și, în timp ce-și cere disperat scuze, mai și lovește cu mâinile peste bot niște invitați.
Să vorbim, de exemplu, despre cauza pe care și-a asumat-o Coaliția pentru Familie. Partidele tradiționale au susținut fără nici o jenă revizuirea Constituției. Nimeni nu s-a mirat, nimănui nu i-a păsat de jocul populist și facil al PSD-ului, pentru susținerea căruia ai avea un singur alibi: că se ocupă de oropsiții și marginalii acestei țări. PNL a jucat la fel de ieftin, dar nimeni nu mai avea pretenții din partea lui. E ca și cum ai încerca să-i reproșezi lui Stalin că suprimă libertatea de expresie. Te așteptai să facă asta, așa că-ți dai ochii peste cap și te urci resemnat în trenul de Siberia.
USR, în schimb, trebuia să respingă din start Coaliția pentru Familie. Apăruse ca un partid al elitelor cosmopolite și, ca să nu-și dezamăgească electoratul, avea nevoie să-și afirme clar progresismul. Nu-și permitea să facă jocul PSD-ului, de exemplu, care a putut să fie pentru definirea familiei în Constituție fără să-și deranjeze vizibil progresiștii.
După multe sforțări, care s-au lăsat cu plecări din partid, USR a reușit să adopte poziția corectă. A spus că nu susține revizuirea Constituției. Cei pe care decizia i-a nemulțumit s-au grăbit să spună că partidul înființat de Nicușor Dan a ajuns acum în tabăra stângii, semn că, dacă nu-s rău intenționați, nu-i ajută prea mult mintea ca să înțeleagă ce se întâmplă în politică. În primul rând, pentru că o poziționare progresistă nu te face automat un partid de stânga. De fapt, centrul ideologic este definit acum ca un melanj foarte particular de stânga și dreapta, care nu mai are nici o legătură cu stânga și dreapta tradiționale. În al doilea rând, acest război mondial al ideologiilor care se poartă acum nu se duce între stânga și dreapta, ci între extreme și centru. Centrul cosmopolit și internaționalist, liberal economic și egalitarist prin grija față de minorități, s-a consolidat ca o tabără de sine stătătoare. Împotriva lui s-au ridicat, și de la stânga, și de la dreapta, mișcări naționaliste și izolaționiste, care se opun comerțului global și migrației. (Brexit-ul n-ar fi fost posibil fără complicitatea unor laburiști care urmăreau aceleași scopuri izolaționiste ca UKIP.)
În România, USR-ul s-a poziționat în aceeași zonă în care activează, prin alte părți, Trudeau și Macron. Nu-i deloc o regiune a politicului pe care să o subsumezi bolșevismului și se apropie de stânga doar dacă nu vezi imaginea de ansamblu.
Ce-i blamabil la USR nu e ideologia (sau lipsa ei), ci felul ridicol în care comunică. Impresia generală că niște elevi de liceu au făcut un club de discuții politice și USR-iștii sunt colegii mai proști, care au ratat intrarea în acest club. Recent, gafa pe tema lipsei de aspirații. Un reprezentant al partidului afirma că USR își propune să ajungă a doua forță politică a țării. E ciudat, ca partid, să vrei să fii al doilea. În primul rând, asta arată că vrei să-l depășești doar pe partidul de pe locul doi, care momentan probabil că aspiră să fie primul. În al doilea rând, pare că, odată ajuns al doilea partid, o să fii mulțumit și-o să tragi pe dreapta. Dacă îți propui să fii a treia forță, e clar. Ești un partid mic, de nișă, dar vrei să joci, să arbitrezi lupta politică. Locul doi, în schimb, are, în politică, aceeași semnificație ca într-un meci de box.