Ciudată e lumea tăcerii! Oamenii se înţeleg din priviri şi, pentru că nimeni nu scoate o vorbă, nu e nimic de comentat. De curînd, am aflat pe şest că marea criză în care se zbate Uniunea Scriitorilor se va curma vremelnic. Pentru că tot au murit sursele de venit moştenite din timpul lui Laurenţiu Ulici şi pentru că tot se apropie noile alegeri prin care, în frumoasă filiaţie iliesciană, se poate inventa un al treilea mandat, folositor conducerii şi oştii sale, Nicolae Manolescu se pare că s-a lipit de un milion de lei de la Guvern. Nu e donaţie, nu e mită, nu e pomană, să nu credeţi o asemenea nelegiuire. Sînt bani albi pentru zile negre şi pentru – aici e aici! – importante proiecte culturale. Dacă n-ar sprijini cultura, Guvernul s-ar putea gîndi, Doamne fereşte, la agricultură şi ar arunca banii pe fereastră.
Prin urmare, USR organizează evenimente într-o veselie: recitaluri, colocvii, discuţii, antren. Banii trebuie cheltuiţi cu folos. Partea neplăcută a părţii plăcute e că nu vine publicul. Totul străluceşte – numai nechemaţii ăia care să umple saloanele literare nu se dau urniţi. Cum evenimentele se înregistrează, ar fi comic să fie surprinşi invitaţii recitînd, declamînd şi perorînd în faţa unei mulţimi vide. Ce-i de făcut? Păi, USR are funcţionari. Puţini, dar încă mai sînt. Aşadar, printr-o circulară internă, au fost poftiţi la cultură gratis. Cine vede imagini cu cîţiva năuci întinzîndu-se pe scaune să ştie că ăia-s funcţionarii TESA. Că – se zice – cine nu papă culturică nu ia nici sălăriuţ. Cică aşa ar suna o circulară venită, hăt, taman de la Paris.
Publicat în Cațavencii, nr. 49, 12-18 decembrie 2012