Romancierii noștri tineri, încă tineri, au fost acuzați, pe rînd sau concomitent, cîte unul sau toți dimpreună, că: nu sînt interesați de comunismul românesc și de Istorie, în general; nu știu să povestească decît propriile experiențe sexuale, fără a-l ajunge vreodată pe Henry Miller, care chiar are valoare artistică; nu au mize, nu au teme înalte și nu lucrează polifonic; nu au mesaj social și nu se adresează maselor de cititori; scriu numai ca să fie traduși în franceză, să-i plimbe Patapievici prin lume pe bani din sudoarea poporului și să-i invite Andrei Marga la ICR Tîrgu-Jiu…
Prin Kinderland,Liliana Corobca împinge în derizoriu toate aceste acuze fanteziste și veritabile procese de intenție. Romanul e acut și actual, vorbind despre drama copiilor ai căror părinți sînt departe, la muncă, peste tot unde au mers românii văzînd cu ochii.
Satul Lilianei Corobca e basarabean, iar părinții o iau și înspre Rusia, nu doar înspre Italia; dar asta nu schimbă prea mult ecuația dramatică și epică a absenței. O fată de doisprezece ani (nici prea mică pentru a nu putea discerne drama, nici prea mare pentru a fi deja adult migrator) „scrie” unei mame aflate departe despre familia de care ea trebuie să aibă grijă. Frații mai mici încropesc un tată din haine, care îl bate pe mezin într-un simulacru punitiv ce le face, tuturor, bine. Dacă te bate tata, tata e cu tine. Copiii își organizează o oră de plîns, seara, ca să nu suspine toți, întreaga zi, ci să-și coordoneze și să-și sincronizeze jalea. Asemenea episoade sînt întrețesute cu cele de copilărie tipică, a copilului universal, cum ar spune Călinescu. Iar limbajul, modulat în mai multe registre, este de o mare expresivitate caracterizantă.
Neted spus, Kinderland e unul dintre cele mai bune romane românești din ultimii ani; și oricît de acru și de sceptic ai fi, nu poți să nu te bucuri că un prozator tînăr, încă tînăr, l-a scris.
Liliana Corobca, Kinderland, roman, Editura Cartea Românească, București, 2013, 184 p.
