Patrick André de Hillerin: De ce ești liberal?
Valeriu Radu: Pe lângă faptul ca sunt avocat – profesie eminamente liberală –, provin dintr-o veche familie liberală, străbunicul meu fiind deputat PNL. Consider, sincer, că, alături de monarhie și de Masonerie, liberalismul a fost „catalizatorul“ făuririi Romaniei moderne. Că pe urmă au venit „roșii“ și au distrus 71 de ani de liberalism este o altă poveste, foarte tristă, din păcate, dar care ar trebui spusă cândva.
P.A.H.: Nu ești activ politic, nu participi la viața partidului. Ne te-a interesat să fii mai aproape de factorii de decizie? Nu ți-ar prinde bine niște contracte cu statul?
V.R.: Corect ar fi așa: momentan nu mai sunt activ politic și, tot momentan, nu mai particip la viața partidului întrucât nu mă mai regasesc, de mult, în actiunile lor. Am intrat în PNL în ianuarie 1990, fiind primul președinte al TNL, și nu am părăsit niciodată partidul. Am renunțat rapid la funcție când am realizat că suntem folosiți ca masă de manevră de unii care fac orice pentru putere, renunțând la ideologie. Cine mai cunoaște acum ce presupune ideologia/doctrina liberală sau liberalismul? Nu m-a interesat niciodată puterea prin prisma deciziei. Aceasta nu este, de fapt, putere, ci, mai degrabă, un drum cert către partea penală a forței. Nu am avut niciodată contracte cu statul pentru că nu există contract curat cu statul și o spun în deplină cunoștință de cauză. În orice contract cu statul există – sub o formă sau alta – trafic de influență și/sau dare-luare de mită.
P.A.H.: Dacă-mi amintesc bine, ești rocker. Asta n-ar trebui să te apropie mai mult de Cîțu decât de Orban, care iubește mai mult muzica de petrecere?
V.R.: Îți amintești foarte bine, doar am fost colegi în MF 3. Părerea mea despre cel amintit de tine este că, din păcate, și printre rocker-ii adevărați existau și acei pseudo-rocker-i, mai maneliști. Ăia care picau în cap după prima bere/100 ml de vodcă, făceau urât, își borau mațele și se urcau la volan. Și acum, la bătrânețe, fac la fel de urât, cu diferența că acum se urcă și fumați la volanul României. Pe Ludovic îl știu de extrem de multă vreme și ne leagă extrem de multe lucruri. Ludovic este, probabil, ultimul membru activ al „Vechii Gărzi Regale“ și al curentului liberal așa cum era el prin anii ’90. „Liberalii“ de astăzi nu au nici un fel de treabă cu liberalismul classic, ci mai degrabă cu chestii ce țin de sinecurile politice și de alocarea bănoaselor contracte cu statul.
P.A.H.: Când sau unde crezi că s-au pierdut principiile PNL-ului? Ce s-a întâmplat cu PNL-ul, de la „Alungați lupii!“ lui Patriciu la actuala alianță cu PSD?
V.R.: Oh, ce vremuri… alegerile parlamentare din mai 1990… Însă, în pofida mesajului agresiv al PNL-ului împotriva ex-comuniștilor lui Iliescu, ai noștri au avut doar 10%. Și, din păcate, imediat după alegeri a început o adevărată succesiune de colaborări cu „lupii“. Trecerea de la „lupi“ la „parteneri“ s-a făcut treptat, mai întâi la secret, apoi din ce în ce mai vizibil, cum este în aceste zile, când efectiv este servită alegătorilor coliva liberalismului. Principiile PNL-ului nu s-au pierdut, ele sunt acolo, în vechile statute și programe ale partidului. Problema reală este că liberalii autentici fie s-au resemnat, fie au fost copleșiți de armata pseudo-liberalilor intrați în partid fie pe filiera otevistă/pedelistă, fie prin cariere și studii la f.f, și/sau unde a înțărcat mutu’ iapa. Cine crede că oportuniștii aceștia dau doi bani pe ideea de liberal n-are decât să se uite unde au semnat condica, câți ani le lipsesc din CV-uri și, mai ales, câte partide au bifat înainte de a poposi în sediul din Modrogan, sediu care, de altfel, nu are nimic de-a face cu PNL-ul.
P.A.H.: Ce rol au jucat serviciile secrete în evoluția și involuția PNL?
V.R.: Un rol dublu: imens și nefast, sau invers. Către finalul anilor ’90 s-a dat OZU de recrutare a cadrelor de partid. Așa cum ți-am zis, majoritatea aveau o disperată și rapidă nevoie de studii, care să le acopere goliciunea CV-urilor. Care de un master în pădure, care de o legendare la o facultate de peste mări și țări. Dacă te uiți pe CV-urile lor sau le asculți „engleza“, îți dai seama că nici de portarul respectivei universități nu ar fi trecut.
P.A.H.: De fapt, cu ce asociezi PNL sau cum l-ai vedea tu? Mai apropiat de liberalismul contemporan occidental, progresist, sau mai apropiat de un conservatorism istoric, tradiționalist?
V.R.: Să fie clar, neoliberalismul occidental este mult mai potrivit pentru statele vestice, infinit mai dezvoltate, decât pentru o Românie săracă, cu o economie agrară și fără o industrie proprie. Așa că, în momentul actual, singura soluție, pentru România, este liberalismul clasic care, aplicat corect, poate asigura – peste 30-40 de ani – o dezvoltare firească a economiei, asigurând și o tranziție firească a partidului către doctrina neoliberală. Mai pe șleau, cum să implementezi și să aplici neoliberalismul într-o țară în care două treimi din populație are buda în fundul curții, iar cel puțin 50% din tineri visează să plece din țară?
P.A.H.: Ar mai prinde un nou partid liberal?
V.R.: Cu siguranță, da! Dar unul complet nou, pornit de la bază, întrucât cel vechi, în afară de nume și de câțiva visători nostalgici, nu mai are nimic liberal în el și nu mai poate fi salvat. Să fim optimiști și să sperăm! Presimt că vom continua, foarte curând, interviul, plecând, desigur, de la alte variabile!
P.A.H.: Ca avocat, ai apăra vreuna dintre guvernările României de după 1990?
V.R.: Doamne ferește! Îi consider pe toți responsabili, în egală măsură, pentru haosul prezent. Dacă aș fi, totuși, nevoit să aleg, ar fi perioada Emil Constantinescu, deși pe acesta sunt cel mai supărat pentru că nu și-a ținut promisiunea – demisia sa din funcția de președinte, imediat după rezultatul alegerilor, și reinstaurarea monarhiei, lucru extrem de posibil în acei ani.
P.A.H.: Cum ar trebui să fie o revoluție azi, dacă „ultima soluție“ ar fi o revoluție?
V.R.: Nu revoluția e soluția problemelor noastre, am văzut cât de ușor se poate declanșa una. Ci ce faci imediat după! Am avut momentul și soluția. Era atât de la îndemână – Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara. Am ratat și acum culegem roadele amare ale fricii și incapacității noastre.
P.A.H.: Ce i-ai recomanda azi puștiului care erai în 1990? Să stea departe de politică sau să se implice? Să viseze că va face ceva aici și să încerce sau să spere că pleacă și scapă?
V.R.: Patrick, 40% din generația noastră este plecată, de mult, din țară și nu există coleg rămas care să nu-și fi pus această întrebare! Nu regret că am rămas, dar regret, imens că acum 26-28 de ani am făcut un pas în spate, permițând unor non-valori să ajungă să ne conducă destinele. A fost atât greșeala mea, cât, mai ales, greșeala generației noastre. Păcat, am fi putut face mai mult!
