Trăim într-un stat cu instituții fragile, iar asta e din ce în ce mai clar pentru orișicine. Sau, vorba aia, nu mai sînt nici bărbații ce erau cîndva. Sau poate că e vorba doar de o simplă nevoie ori plăcere de-a sparge bugetul, de-a cheltui banul public, căci de-aia e făcut banul, să circule.
Autoritatea Vamală Română urmează să plătească peste 1,7 milioane de lei plus TVA pentru paza birourilor și a personalului de la sediile Direcției Regionale Galați. Adică pentru cinci sedii, din Galați, Brăila, Buzău, Tulcea și Vrancea, unde niște bodyguarzi vor sta de șase pentru ceva mai bine de 5.000 de euro pe lună, dacă e să facem un simplu calcul matematic.
Încă din luna august a fost organizată o licitație, cu loturi pentru fiecare birou în parte, astfel că la Brăila și Galați vor sta de șase cei de la Alfa Security Service, firmă cu mare lipici în zonă, la Buzău vor asigura paza cei de la Lex Protect Buzău SRL, în timp ce la Tulcea și Vrancea vor opera serviciul de stat de șase cei de la Vigilent Security SRL.
Iar Regionala Galați nu e singura care își cumpără astfel de servicii. La Brașov, de exemplu, anul ăsta a fost semnat un contract ce merge pînă aproape de un milion.
Desigur, dacă ne întrebați pe noi, e foarte bine că instituții ale statului precum Vama își angajează firme de pază, că nu se știe niciodată. Pe de altă parte, cînd o fi să vină ziua aia în care, să zicem, își va lua și DNA-ul agenți de pază, ar fi bine să-i angajeze tot pe ăia care stau de șase și la Vamă. Nu de alta, dar altfel riscăm să ne trezim că se iau firmele de pază la trei păzește, în importantul act de protecție a angajatului la stat și misiunii acestuia.
