Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

VASILE ERNU: „Îmi plac lucrurile impure. Mai ales cînd e vorba de idei şi de viaţă”

Zoom VASILE ERNU: „Îmi plac lucrurile impure. Mai ales cînd e vorba de idei şi de viaţă”

Cristian Teodorescu: Cu cei care vorbesc despre tine lucrurile par în alb-negru. Unii te prețuiesc, alții să nu te vadă. Soartă sau premeditare personală?

Vasile Ernu:Asta este bine. Dacă faci şi scrii lucururi care mulţumesc majoritatea, atunci la ce bun să le mai faci? Care e rostul lor? Sînt absolut inutile. Iar mediul reflexiv românesc este nepermis de conservator, oportun şi înregimentat: aici şi radicalii sînt de centru. De cînd mă ştiu asta fac, asta scriu. Îmi plac „iereziile” chiar dacă de felul meu sînt sociabil, timid şi uneori excesiv de tolerant. Cînd greşesc sufăr mult. Eroii mei au fost mereu „micii profeţi”, cum este, de exemplu, Osea. Îţi dai seama cum sună asta din gura unui om care are eticheta de „stîngist”. Te înjură şi stînga, şi dreapta: asta e sănătos. Stînga este mai nemiloasă decît dreapta la „devieri”. Dar mie îmi plac devierile, dislocările şi un anumit tip de anarhism reflexiv. Osea este unul dintre patriarhii gîndirii şi practicii politice critice. Eu nu am întîlnit ceva mai radical: să mergi în dezacord cu toate valorile Puterii şi societăţii în care trăieşti pînă la excluderea totală din comunitate. Pentru că societatea nu suportă un grad prea mare de adevăr şi disconfort critic şi-şi construieşte o lume falsă, cu norme artificiale. E dificil acest tip de demers, dar el trebuie practicat cel puţin în scriitură, din cînd în cînd. Dar şi în viaţă, chiar dacă acolo ne zdrobeşte sistemul, sîntem prea fragili. În general, îmi plac „iereziile”, marginile, chiar dacă sistemul te împinge repede spre centru chiar şi în această formă critică neconvenţională. Sau te aruncă afară total. Asta e puterea noului regim: transformă foarte rapid o criticăîn marfă.Şi recunosc că mie nu-mi plac lucrurile în alb şi negru. Urăsc dogmatismul şi purismul,îmi plac lucrurile impure. Mai ales cînd e vorba de idei şi de viaţă. Eu sînt un tip cu o minte deloc simplă. Am o minte complicată şi mereu în răspăr,ador să privesc la lucruri din zone interzise.

C.T.: Apropo, ai jucat sau chibițat vreodată alba-neagra?

V.E.: Nu prea.Dar am amici care au făcut ceva bani din asta, ca să trăiască în nebunii ani’90.

C.T.: La a cîta ediție și a cîta traducere a ajuns Născut în URSS, cartea cu care ai debutat?

V.E.: Cartea asta a luat o traiectorie foarte stranie. A debutat cu un soi de „revelaţie” combinată cu „scandal”. Pînă atunci, nimeni în România nu mai îndrăznise să schimbe optica, perspectiva asupra felului de a povesti trecutul comunist. Asta a produs două tabere: pro şi contra. Dar toţi, chiar şi criticii duri, au apreciat scriitura şi stilul. Am ales un ton potrivit, o ironie şi un umor destul de universale,care au prins la lectură. La opinii însă am radicalizat auditoriul. Cărţile mele pot irita, enerva, plăcea.Sigur nu plictisesc.Cartea părea că intră într-un con de uitare. Oricum,Trilogia deja îmi construia un alt public. Acum se întîmplă ceva paradoxal: cartea capătă o nouă viaţă. Poate contextul, poate o nouă generaţie de cititori? Habar n-am. Dar cartea se reeditează şi am noi cerinţe de traduceri afară. Nu mai ştiu la cîte reprinturi am ajuns, dar zilele astea a apărut ediţia a cincea. Şi se pregăteşte să apară în sîrbă şi, culmea,în japoneză. Asta cu Japonia m-a dat gata, nu am înţeles de ce îi interesează cartea mea. Dar mă bucur. Cartea are şanse să se „clasicizeze” chiar dacă subiectul nu e România.

C.T.: Dar cu Trilogia marginalilor cum îți merge?

V.E.: Dacă în trei-patru ani Sectanţii şi Bandiţii au ajuns la a treia ediţie,asta e încurajator. Acum se negociază ceva traduceri în alte limbi. Să vedem cum trecem de pandemie. Trilogia a fost o schimbare de direcţie: stil, tematici, construcţie. Cred că am evoluat mult chiar dacă o anumită marcă rămîne. Temerea mea mare legată de cele trei cărţi ale trilogiei – Sectanţii, Bandiţii, Izgoniţii – au fost nivelul şi constanţa stilistică. Adică după apariţia Sectanţilor, care a fost primită foarte bine, neaşteptat de bine, m-am temut ca nu cumvacelelalte două să scadă nivelul. O trilogie e greu de dus. Iar la ultima chiar am avut mici angoase căci doream să fie diferită de primele două, aveam un subiect mai greude controlat şi era ultima din trilogie. M-am temut de fiasco. De aceea mi-a şi luat mai mult timp. Dar cînd am terminat ştiam că e acolo alături de celelalte două. Iar criticii la care ţin mult, de la Paul Cernat pînă la Bogdan-Alexandru Stănescu, au susţinut că e cea mai bună. Şi tu parcă ai spus asta, iar tu nu prea dai verdicte strîmbe. Oricum, am scăpat bine, merg mai departe. Cred că e o trilogie unică în felul ei în pesajul literar românesc, indiferent dacă place sau nu.Acum însă am plecat spre alte teme. Lucrez la altceva: scriu simultanla două cărţi – Sălbaticii copii Dingo şi Cannibal generation– adolescenţa din anii’80 şi tranziţia din anii ’90. Mă tem că mă profesionalizez.

C.T.: Pandemia a ajuns (și) un soi de joc de societate în care e musai să ne dăm cu părerea, chiar dacă unii nu-i știu regulile. Tu după cine te iei?

V.E.: Of. Fiind un domeniu medical, fireşte că încerc să citesc ce spun specialiştii. Mă mai interesează să citesc şi texte de analiză socială, politice şi economice pe subiect, de la antropologi şi filosofi pînă la sociologi şi economişti. E excesiv de multă informaţie, dar cred că dacă ai o şcoală şi un mediu decent de formare poţi să te descurci în acest „potop informaţional”. Totul e să încerci să nu ai convingeri fundamentale(iste), să fii deschis să asculţi argumentele altora, să nu isterizezi lumea din jur. În perioadă de criză avem nevoie de mai mult calm ca niciodată.În astfel de cazuri dificile vorbesc cu mama, care a văzut toate grozăviile secolului XX sau citesc Şalamov. Dacă oamenii aceştia au rămas vii şi cu sufletul curat după toate cele întîmplate,cred că putem şi noi. După suferinţa lui Şalamov ţi se face jenă să spui că suferi pentru că nu ai prins drojdie sau hîrtie igienică.

C.T.: Ce zice băiatul tău despre COVID-ul ăsta?

V.E.: În parc există deja jocul COVID între copii. Nu fost uşor să stăm în casă atîta timp. Ambii sîntem destul de sociali, sociabili şi depindem mult de relaţii. Iar relaţiile virtuale nu pot înlocui relaţia vie. În acest sens am suferit puţin.A avut momente de îngrijorare, e vîrsta care află despre boală, moarte, suferinţă. Mici discuţii, temeri, întrebări delicate. Am ajuns chiar şi la domeniul religiei, care trebuie gestionat foarte atent. Dar cea mai complicată problemă pentru copii este şcoala online care a înlocuit şcoala clasică. După cîteva luni de experienţe cu şcoala online pot spune cu mîna pe inimă: e un regres teribil. Nu spun că nu e necesară. Este, mai ales în situaţii de criză precum aceasta. Dar educaţia online poate fi doar ceva auxiliar, ajutător şi nu poate înlocui educaţia comunitară, de grup, de colectiv, pe viu.

C.T.: Cu ochii la Răsărit, ca Sadoveanu, Puterea de la Chișinău s-a pișat de sus pe ajutoarele venite de la București. O destabilizau politic ajutoarele astea?

V.E.: Puterea de la Bucureşti, de data asta, a procedat corect. A intervenit concret, cu ajutoare reale, într-un moment de stringentă nevoie. Faptul că Puterea de la Chişinău nu au ştiut să gestioneze corect e treaba ei. Eu cred că în acest „conflict” a pierdut Puterea de la Chişinău şi a cîştigat cea de la Bucureşti. Oamenii înţeleg foarte bine aceste lucruri şi apreciază. Eu suţin demult timp că Bucureştiul trebuie să investească acolo în infrastructură de bătaie lungă care ajută oamenii: şcoli, spitale, drumuri, investiţii care produc locuri de muncă. Şi cît mai puţin în „poduride flori” şi „patrioţi”. Dau un exemplu. În Cahul, pe banii statului român s-a făcut noul teatru. Asta e ceva ce rămîne şi oamenii văd, folosesc. Pe malul Prutului, unde am crescut, copiii sînt duşi la şcoală cu „autobuzele româneşti”. Oamenii le-au botezat pentru că statul român a oferit acest ajutor. Astea rămîn, ajută şi fac o imagine bună României. Să cheltuiești bani pentru „patrioţii de meserie” e ceva nociv şi pierdant.

C.T.: Zice-se că rușii îi întărîtă pe cei de la noi și de prin alte părți evropene să nu creadă în pandemie și să iasă în stradă. N-avem noi destui proști și ticăloși cu gura mare?

V.E.: Toată zona conservatoare e reţinută faţă de abordarea „progresistă” a tratării pandemiei. Mie mi se pare că Trump şi Bolsonaro promovează mai pe faţă acest tip de discurs decît Putin, care e frate geamăn cu ei doi. În ce priveşte discursurile conspiraţioniste, la care ruşii sînt profesionişti, ele sînt din plin prezente şi în presa americană. Adică e prea simplu să zicem că „ruşii” destabilizează Europa prin cele zece site-uri. Asta înseamnă că toate instituţiile noastre sînt praf, iar ei sînt „diabolici”. Fenomenul e ceva mai complex şi ţine mult de încrederea în instituţiile proprii, de degradarea instituţiilor, de degradarea politicului, de degradarea mass-media, de scăderea încrederii în ştiinţă, de degradarea educației etc. Adică e bine să încercăm să gîndim fenomenele în ansamblu, căci altfel răspundem la o conspiraţie cu o contraconspiraţie. Nu rezolvăm nimic, iar dușmanul trebuie apreciat corect: nici subestimat, nici supraestimat prea mult. Asta nu înseamnă că ruşii sînt sfinţi şi nu aruncă informaţii false, dar nici să transformăm asta în „marea problemă” şi „răul universal”. Marea problemă sîntem noi, e în noi, nu în afara noastră. Şi noi trebuie să o rezolvăm. Eu sînt un anticonspiraţionist convins, însă nu pot să nu văd că în spatele acestui virus şi pericol real– repet,real – se ascund şise fac jocuri economice şi politice imense. Pe seama suferinţei şi fricii, pe seama nevoii de securitate sanitară se fac averi colosale. Acestea sînt „ruşii” periculoşi şi ei nu au naţionalitate şi culoare politică.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Poliția nu știe să cînte la Pian

    11 august 2020

    Pe cît de fioroși s-au repezit asupra unui biet om al străzii, împodobindu-l cu cătușe și la mîini, și la picioare, pînă și-a dat duhul în ghearele lor, pe atît […]

  • Și școala mai ucide, nu-i așa?

    11 august 2020

    Profesorul Iohannis a ținut lecția de aritmetică singur, fără să împartă oxigenul cu cineva, fără ca umbra vreunui muritor să-i strice suficiența.Voia să dea doar el veștile bune, și așa […]

  • Orban descrescătorul

    11 august 2020

    Luni, Ludovic Orban ne-a anunțat că domnia-i propie și guvernul înțelept condus de către acest geniu al șprițurilor târzii au reușit să oprească creșterea numărului de infectări. „Am reușit să […]

  • Cioclii

    4 august 2020

    Viziunea convalescentului privind în oglindă Fiți gata la harpoane că îngeru-i la copcă în țara cea vestită și rece de sub votcă cu turlele înfipte în nori pînă-n prăsea, momiți-l […]

  • N-a mai mers la pușcărie, hai, măcar, la Primărie!

    4 august 2020

    Așa cum bețivii adevărați își revin spre dimineață dacă simt pe gîtlej un nou pîrîiaș de vodcă, Traian Băsescu dă semne de dezmeticire. Lunga mahmureală politică nu i-a priit. Abstinența, […]