Caţavencii

Vasluienii trec la ora de verişoară

Locuitorii satului Botoasele, din Vaslui, au anunţat autorităţile că refuză să treacă la ora de vară pentru că au mai trecut la ora de vară şi anul trecut şi, în plus, acest obicei nu îi reprezintă.

“Această sărbătoare nu este una din partea locului, nu e 100% românească”, spune Şerban Păgaru, primarul localităţii Botoasele. “Este importată de la americani la fel ca şi Halloween şi ziua în care trebuie să faci duş. Pînă să vină nemţii şi francezii, noi n-aveam nici o problemă. N-aveam ceasuri, n-aveam calendare. Aşa cum ne-a lăsat Dumnezeu pe pămînt. Cu ce ne alegem noi acum dacă dăm ceasurile cu o oră înainte? Obţinem, o oră mai puţin de dormit… o oră mai puţin de băut… o oră mai puţin de furat. Cum ar trebui să ne continuăm vieţile în ritmul ăsta?”.

Părerea primarului pare să fie împărtăşită şi de mai mulţi săteni cărora titulatura “oră de vară” li se pare mult prea pretenţioasă, iar o singură oră insuficientă. Astfel, vasluienii au declarat că vor trece fără probleme la ora de verişoară, adică se vor preface că dau ceasurile înapoi cu o oră din momentul în care au făcut pentru prima dată sex cu o verişoară de gradul 1, în şură. Apoi, dacă timpul o permite, vor trece pe rînd la ora de văr, ora de mătuşă, ora de unchi, ora de soră, ora de soră vitregă şi chiar ora de “bunic care îmi e în acelaşi timp tată şi cuscru”.

Exit mobile version