Circulînd la o distanţă din ce în ce mai mică una de cealalată, Venus şi Jupiter s-au ciocnit aseară uşor pe cerul de deasupra Bîrladului făcîndu-i pe bîrlădeni să iasă speriaţi din case ca să verifice dacă nu cumva cele două planete le-au dărîmat gardurile.
“Mă uitam cu soţia la o telenovelă cu ţigani de pe PROTV, cînd deodată am auzit un zgomot puternic”, povestşte unul dintre martorii întîmplării. “Am ieşit afară şi Venus intrase în fundul lui Jupiter. Erau numai bucăţi de planetă peste tot: un far dreapta spate, oglinzi, spoilere, bara faţă. O nenorocire. Jupiter o să trebuiască să stea în service cel puţin trei săptămîni”.
Din fericire, în momentul impactului, pe cele două planete nu se afla nici un om, lucru care a contribuit în mod decisiv la lipsa victimelor omeneşti.
Potrivit oamenilor de ştiinţă de la NASA impactul a avut loc din cauza faptului că Venus s-a apropiat prea mult de Jupiter şi nu a adecvat viteza la condiţiile de trafic, astfel încît la o frînă mai bruscă de-a lui Jupiter, impactul a fost inevitabil.
De la începutul anului şi pînă în prezent pe cerul din România au avut loc mai mult de 100 de astfel de accidente cosmice, ultimul chiar în martie cînd un braşovean susţine că Marte i-a zgîriat maşina în timp ce parca.
