Să presupunem că într-un viitor apropiat se va putea recrea în laborator un trecut îndepărtat, cam asta e ipoteza de lucru din Westworld, recentul serial de pe HBO în care acțiunea se petrece cînd în prezent, cînd în perioada Vestului Sălbatic, într-un imens parc de distracții. Un loc de joacă pentru adulți permanent monitorizat, un fel de Matrix cu cowboy „gazde” – androizi care imită aproape perfect o ființă umană –, construit pentru „oaspeți”, oameni amatori să (se) joace într-un western, turiști de călătorie înapoi în timp în orășelul Sweetwater, care are saloon, cai, șerif, tîlhari, dame de companie, vînători de recompense, în fine, cam tot ce se poate vedea într-un film cu John Wayne.
În schimbul a 40.000 de dolari, vizitatorul are acces la o experiență unică, explorînd o realitate virtuală care poate fi ușor confundată cu lumea reală. E liber să aleagă în care dintre poveștile sutelor de personaje care își joacă rolul în buclă, la nesfîrșit, se implică sau nu și poate să facă tot ce poftește, fără obligația de a respecta vreo lege, inclusiv să violeze și să omoare, cînd are chef, pe oricare dintre acești sclavi moderni care se supun principiilor clasice ale robotului postulate de Asimov, de a nu vătăma în nici un fel oamenii. Victimele jocului se reîncarnează după fiecare moarte, cu resetarea memoriei, în același personaj sau în altul, în funcție de cum decide Dumnezeul lumii, Anthony „Dr. Ford” Hopkins, unul dintre creatorii parcului.
Numai că, așa cum probabil vă așteptați, variațiile astea de programare induc niște anomalii în comportamentul androidului: vechi înregistrări din memorie care nu s-au șters complet, frînturi de amintiri, cum ar veni, provoacă sentimente și de aici pînă la conștiință artificială nu mai e decît un singur gînd. Odată setate aceste premise, serialul poate s-o ia în orice direcție: să devină o dramă existențialistă pe teme de morală creștină și etică umană sau un thriller sîngeros despre o revoltă a androizilor.
Dacă poți să treci cu vederea niște scăpări logice (cu toată monitorizarea, cîteva „gazde” o iau razna și ies din scenariu, fără ca cineva să intervină decît foarte tîrziu; de unde știe jucătorul că individul pe care îl împușcă e sigur un robot și nu un alt „oaspete”?), Westworld poate crea ușor dependență, ca orice joc video reușit. Mie îmi pare a fi o versiune de Desperados 4 (pentru cine nu știe, un RTT, real-time tactics, de acum 10-15 ani care a avut trei părți), pe care îl joci cu mîna pe telecomandă, nu pe mouse.
Westworld, 2016- , western SF cu accente psihologice, adaptare de Jonathan Nolan și Lisa Joy după scenariul filmului omonim al lui Michael Crichton, difuzat de HBO.