Ziua Naţională. Sâmbătă. Victor Ponta primeşte oaspeţi la Guvern, să vedem şi noi unde trage el la şaibă. Ce să vedem, că ştim: promisiuni la pensionari, vorbe bune la bugetari, tăiere la finanţarea liniei 5 de metrou! Mă duc, totuşi, că cine ştie când mai pup ocazia, dar mă dezumflu în Piaţa Victoriei: coadă la intrare. Dar coadă-coadă, d-aia ţeapănă, ca pe vremea regretatului, când se băga telemea la liber (sau tacâmuri de pui, sau orice. Vremuri!).
Furios, decis să nu stau, mă duc pe lângă coadă şi pun întrebări românilor (un popor, se ştie, prietenos şi vorbăreţ, dar ignorant cu asupra de măsură): „Nu vă supăraţi, ştiţi cine-a construit această clădire?“. Om cu om a răspuns aproape acelaşi lucru, indiferent de vârstă: „Domnul Ceauşescu, cine?“. Savuram cu răutate ignominia naţiunii, când, hop, vine la mine un poliţist (sau ce-o fi fost, că nu disting uniformele): „A fost construită pe vremea lui Carol al II-lea. Ca şi Academia Militară şi sediul Ministerului de Interne. Şi acum vă rog să plecaţi, dacă nu doriţi să vizitaţi interiorul, că azi e zi de sărbătoare naţională, nu de băgat zâzanie“. Mi-a tăiat macaroana, am rămas mut: un poliţist şcolit?!
Mai aveam un atu în mânecă, în persoana grasului Piedone, primarul de la sectorul 4, care se tot lăudase că pe 1 Decembrie face inaugurarea oficială a Orăşelului Copiilor (pentru cine nu e la curent cu denumirea, „Orăşelul“ este partea de Disneyland a Parcului Tineretului, cunoscut generaţiilor anterioare sub numele de „Cociocul Mandravelei“. Paranteză la paranteză: „Mandravela“ este vechiul nume ţigănesc al cartierului Berceni, iar „cocioc“ înseamnă pur şi simplu „maidan“). Am ajuns, deci, la locul unde Piedone convocase presa, ca să aflu, total dezumflat, că n-are de gând să inaugureze nici un fel de orăşel. Cică ne-a chemat doar ca să-l vedem cum aprinde beculeţele de pe bulevard, ca să marcheze, zicea el, „spiritul sărbătorilor“. În afară de mine, nici un alt păduche din media nu părea deranjat de trucul primarului, dimpotrivă, gagicile TV erau grămadă pe el, îi zâmbăreau ca dopate cu amandine. Scârbit de atâta pupincurism corporatist, l-am încolţit pe Piedone fără nici o milă: „Când daţi drumul la Orăşel, dom’ primar?“. El, de colo: „Păi, nu i-am dat?!“. „Ce i-aţi dat?“, zic, „că partea aia dinspre cimitirul Pro Patria e plină de moloz şi de buldozere, se lucrează-n draci!“ „A, da“, spune Piedone, „acolo fac două săli multifuncţionale, una de vară şi una de iarnă, să aibă omul unde-şi aduce copilul să se joace, gratis! Da’ să ştii că alea nu-s gata decât la 1 martie, că nu prea mai am bani, a fost scump rău ce-am făcut pân-acum în Orăşel! Fântâna ai văzut-o?“ N-o văzusem. Piedone m-a lămurit: „Am găsit o pânză freatică la 200 de metri adâncime, mă, şi-am făcut o fântână cu apă pură din punct de vedere biologic; unii zic că ar avea şi calităţi terapeutice, ca izvoarele alea din Secuime, dar nu bag mâna-n foc. «Frăţeşti» îi zice la pânza asta freatică, aşa mi-au spus mie specialiştii. Prost eram să nu fac fântâna aia!“.
Stârnit de găselniţă, l-am lăsat pe Piedone cu beculeţele lui şi m-am dus în parc, în căutarea fântânii-minune. Nu mă orientam, dar am dat peste Laur (fost coleg de liceu), care m-a pilotat pe direcţia cea bună, povestindu-mi între timp despre cârciuma lui cu specific cavaleresc, pe care-o construieşte vizavi de o populară gogoşerie (nu i-am zis nimic, dar românii sunt mai fini consumatori de gogoşi decât de Thomas Malory şi Le morte d’Arthur!). Am ajuns la fântână, am făcut câteva poze, am gustat apa (apă ca orice apă, pentru mine toate apele-s la fel) şi i-am ascultat pe pensionarii care se buluceau împrejur, înarmaţi cu pet-uri şi bidoane, cu privirile lor crâncene de şoimi ai cozilor: „Care zicea, fă, c-asta-i fântâna lui Voiculescu? Uite ce scrie acilea, că e-a lui Arghezi! Ia dă bidonu’ ăla!“.
Publicat în Cațavencii, nr. 48, 5-11 decembrie 2012
