Caţavencii

Viaţa bate boxul

Libertatea de luni, 28 mai, a decis să-i mai acorde o şansă fostului campion Lucian Bute. În acest scop, a apelat la opinia exprimată de o specialistă a fenomenului pugilistic, unde alt­undeva decît pe Facebook, a­colo unde se nasc marile subiecte ale omenirii. „Natalia Mateuţ: «Nu aveţi nici un drept să-l terfeliţi pe omul ăsta care îşi sacrifică viaţa în slujba acestui sport barbar!»“.

Verdict: 100% INSPIRAT

Mă bucur să constat că, a­tunci cînd Libertatea vrea să pună punctul pe „i“ într-o ches­tiune, apelează la părerile unor experţi care, întîmplător, au pozat în chiloţi. Şi mă refer aici la fiica lui Dorin Mateuţ (un mare campion, în felul lui) – o domnişoară sexy şi cosmopolită, care ne-a reprezentat ţara în O­landa, unde a fost arestată pentru că a folosit carduri bancare false. În definitiv, despre terfelirea lui Bute nu se putea exprima convingător decît o terfeloagă ca­re crede că boxul e barbar pentru că, la un moment dat, s-a opus arestării.

 

Obişnuiam să cred că doar o poză face cît o mie de cuvinte, dar nu luasem în calcul cîte cuvinte valorează videoclipul potrivit. Un titlul elocvent în acest sens: „Era BOMBA SEXY a anilor ’80, i-ai văzut sfîrcurile cînd erai mic şi dormeai cu posterul ei sub pernă. Boys, boys, trebuie să vedeţi cum arată acum!“ (libertatea.ro, 22 mai).

Verdict: CAM SEXY

Băieţi, trebuie să recunosc că Sabrina arată competitiv şi a­cum, cînd numără 44 de primăveri. Dar mai surprinzător decît aspectul ei fizic actual şi forţa descriptivă a titlului e faptul că la tabloide lucrează bărbaţi care erau mici în anii ’80! Aş fi băgat mîna-n foc că redactorii Libertăţii sînt nişte puşti cordiţi care-n 2008 încă dormeau cu „Fata de la pagina 5“ sub pernă şi vi­sau cum or să se facă ei ziarişti de succes, specializaţi în bombe de presă sexy.

 

Ţin să felicit pe această cale tabloidele care au preluat articolul sugestiv intitulat „Cele mai celebre scandaluri care au marcat istoria de 65 de ani a Festivalului de Film de la Cannes“ şi publicat pe pro­cine­ma.ro, luni, 21 mai. Astfel, taximetriştii, piţipoancele şi coafezele au avut ocazia să se familiarizeze cu cîteva filme mari sau măcar palpitante. Ca de pildă La Dolce Vita (care a scandalizat Biserica Catolică), Hiroshima mon amour (care i-a scos din pepeni pe americani) sau Antichrist (care i-a şocat pe toţi puriştii care credeau că un clitoris nu poate fi tăiat corect cu o foarfecă, ci doar c-un bisturiu).

Verdict: CORECT, DAR INCOMPLET

Pentru o mai bună acoperire în presa tabloidă a succesului repurtat la Cannes de filmul lui Cristian Mungiu După dealuri, recomand colegilor de la PRO Cinema să elaboreze un articol de sinteză despre scandalurile care au marcat, pe axa spaţiu-timp, Biserica Ortodoxă Română. Ştiu că asta presupune o documentare lungă şi anevoioasă, dar dacă se urmăreşte succesul facil, articolul s-ar putea limita la scandalurile sexuale.

 

 

Exit mobile version