Caţavencii

Viaţa bate piaţa

* Îmi vine de la stomac cînd deschid televizorul sau multe ziare on-line: m-am săturat de ştiri cu, despre şi pentru manifestanţi – dintre care, cu cîteva luni în urmă, mulţi aruncau cu pietre în maşinile SMURD, convinşi fiind că umblă prin oraşe să fure copii, ca să le ia organele!

Nu mai vreau să văd la televizor sau prin ziare cocalari cu pietre în mîini, nu mai vreau imagini cu cioburi: oricare idiot poate sparge un geam sau da foc la o scîndură! Nu mai vreau ştiri cu ei, cred că viaţa există şi dincolo de piaţa cu bătaie, cu bolovani zburînd, vreascuri arzînd, copii rîzînd, fulgi căzînd, fie ca Lumina Sărbătorilor să vă etc. Deci, texte fără manifestaţii!

* Scriam ieri că Iliescu a fost operat de polipi la colon, deci a avut de suportat o intervenţie pe verso, cum ar veni. Se pare că intervenţia (reuşită cu brio, toată ţara se bucură!) a fost laparoscopică. Laparoscopia înseamnă că i s-a băgat un tubuleţ subţire, cu lumină, numit laparoscop; de aici rezultă că Ion Iliescu a ajuns, în fine, un om luminat. Chiar dacă doar în colon. Oricum, fiind procedeu modern, nu l-a durut nici în cur, dar măcar l-a luminat acolo!

* Tot pe partea cu sănătatea, citeam în Adevărul declaraţia ministrului Ritli Ladislau, cum că "Retragem toate vaccinurile". Asta, ca urmare a panaramei pe tema vaccinurilor antigripale, despre care s-ar putea face un clip publicitar cu sloganul "Pentru sănătatea şi bunăstarea fiecărui virus!". Gîndindu-mă universal, nu pot spune decît că e bine aşa: mai grav ar fi fost dacă un şef de firmă avînd contract cu Armata, deci tot cu statul, ar fi declarat public "Retragem toate paraşutele"! Eventual, "Clienţii nemulţumiţi vor primi, în schimbul produsului necorespunzător, o paraşută care chiar se deschide!".

Exit mobile version