Mi-am efectuat stagiul la Galați cu hîțînături și hîrtoape. Bucureștean dedulcit cu lenea Capitalei, mi-era imposibil să înțeleg farmecul Dunării. Deși am avut cam tot ce-și putea pofti un june absolvent. Director din prima zi la Școala 9. Bicicletă semicursieră sovietică. Iar cantina Partidului (la care m-a băgat tatăl unei colege de facultate, în speranța că mă voi căsători cu fata lui – zadarnică speranță, fata iubea pe altcineva, iar eu, firește, tot pe altcineva) îmi furniza hrană caldă și curată și cartoane de bere Okocim. Aveam trei unchi și tot atîția verișori, care mă călăuzeau prin tainele orașului. Etajul 11, din Ada Marinescu, ultimul bloc înainte de drumul lung către Brăila, era veșnic plin cu prieteni, muzică și băutură. Și fete, multe fete. Unele mă tundeau, altele mă hrăneau și la cîteva mă rătăceam noaptea.
Dar, cînd e să se aleagă praful… Directoratul meu a durat un an și s-a lăsat cu pagube colosale. 12 bănci, 3 covoare, 12 scaune, un laborator de chimie și jumătate din ferestre sparte – cînd am socotit paguba, mi s-a făcut negru în fața ochilor. Așa că m-au schimbat. De îndată ce m-am mutat la bloc (o chirie infimă, e drept), s-a defectat liftul, s-a oprit apa și au început reclamațiile locatarilor enervați de atîta muzică și atîtea petreceri. Cantina Partidului m-a refuzat, din al doilea an, că nu mai eram director și nici nu mă mai căsătoream cu Daria. Ce-i drept, berea poloneză fusese înlocuită cu berea Brateș, cea mai băltoasă băutură din România. Cînd tocmai găsisem un locșor bun, cu mititei la grătar, i-a pus dracu’ să bage ceva în ei. Am vărsat două zile și am bolit o săptămînă. Iar bicicleta m-a trădat în cel mai sovietic și nedemn mod. Lanțul a sărit, roata din spate s-a blocat, iar eu am zburat peste ghidon într-o oglindă retrovizoare, chiar la picioarele proprietarului. 200 de lei, adică foamea de dimineață asigurată pentru o lună de zile.
Am mai povestit că, iarna, pîndeam autobuzele printre blocuri, încercînd să ghicesc unde vor opri. Benzina se terminase, salamul de Sibiu se terminase, mușchiulețul Montana fugise după amîndoi… M-am uitat lung, lung la viitor, în vara anului 1981. Gata, făcusem praf Galațiul, adusesem dezastrul. Era timpul să-mi schimb reședința. Capitală iubită, aține-te, că vin. Și așa s-a întîmplat. Nici nu m-am întors bine, că s-au luat gazul, lumina și alimentele. Unde să mai fugi?