Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Viața și pătimirile unui spectator de teatru

Zoom Viața și pătimirile unui spectator de teatru

„Vii să vezi spectacolul nostru?“ Habar n-am. „Hai, vii sâmbătă să vezi piesa noastră?” Da, vin.

Și am fost.

Și nu mi-a părut rău deloc.

Parcul Tăbăcărie

din Constanța e mare și plin de capcane. Tiroliene, tobogane, spectacole pentru copii. Unde naiba e amfiteatrul ăla? Nu răspune nimeni la telefon, nu nimic. Dar, dacă nu m-am pierdut prin zone mai vitrege, n-o să mă pierd în Parcul Tăbăcărie…

Ajung. Cu ceva vreme mai devreme decât ora de începere a spectacolului. Îmi place că sunt îngăduit și la repetiții. Probabil că par simpatic. Am scris câteva texte despre teatru, deși nu sunt critic de teatru. Dar îmi permit să scriu din postura de public nepregătit. Oricum, nu agreez tagma criticilor specializați. Sunt depășiți și foarte înțepați în cur. Nici nu înțelegi de ce mai pot sta pe scaun, la câte scobitori și-au băgat în cur ca să nu sforăie la spectacole…

Viața și pătimirile lui Publius Ovidius Naso

este o piesă scrisă de Paul Miron. Latinist, filolog, întemeietor de catedră de limbi romanice la Universitatea din Freiburg. El a vrut-o comedie. La ce text a scris, nu i-ar fi ieșit. Că era prea academic, prea închistat, prea plat.

Și totuși, regizorul Aurel Palade a făcut o comedie bună.

În aer liber, într-un loc în care orice actor conștient ar băli să joace, am văzut asta. Și, fără a fi critic de teatru, mi-a plăcut. Sau poate pentru că nu sunt critic de teatru…

Spațiul, în sine,

te introduce în atmosferă. E un amfiteatru, nu mare, dar numa’ potrivit.

Scena e rotundă, în seara asta plină cu nisip. Dimineață nu era. Nu era nisip. Era lemn, peste beton. Seara era nisip. Costumele care nu erau cu o zi înainte de primul spectacol, lumini făcute până la ora 5 dimineața. Greu. Bucătăria unui spectacol pe care chiar voiam să-l văd. Privilegiul meu să cunosc și partea asta, de dinainte de spectacol. Despre care nu povestesc mai multe.

Și începe.

E noapte, luna străluce peste lac. Nu există cortină, totul se face din lumini.

Începe în forță, cumva, cu un grup de dansatoare și o muzică ritmată. Ochii urcă din nisip și se scurg în sus pe picioare, pe trup, pe fețe. Slava Bogu, sunt minore, ispita e departe.

Glumesc. Puțin.

Începe spectacolul, asta e important. La ora 21 fix. Și durează o oră și 42 de minute.

Și te transpui și te pierzi…

Pe unii dintre actori

îi știu. I-am mai văzut în alte spectacole. Dar niciodată ca aici.

Radu Niculescu, Ovidius, are o oră și ceva de excelență. Realmente excelență actoricească. Și te întrebi de ce, de fapt, nu-l vezi pe scenele mari ale țării. Poate pentru că e bun? Poate pentru că… Nu știu, dar e bun, foarte bun. Merită să mergi la o astfel de piesă doar pentru jocul lui. Părerea mea.

Profu’ Emi, cum i se mai spune lui Emanuel Cristoiu, deși nu e singurul profesor din amfiteatru, este și el surprinzător. Am râs, că doar era comedie. Am râs onest, iar eu râd rar.

Inga Marcu. N-o știți, nu? Ce pierdeți… Getă, cu siguranță dacă. Ea îl alină pe Ovidiu. Cu umor subtil și insinuări asemeni.

Pe ei îi știam, dar am descoperit și alții. Ceea ce este o binecuvântare.

De exemplu, Vlad Fiu are o intrare, solo, dar care rupe sala. Amfitreatul, mă rog. Râzi mult, doar să te lase ceilalți. Nu te lasă curgerea scenelor. Nu poți să râzi mult sau să plângi mult, pentru că nu te lasă Aurel Palade, regizorul. Care scurge spectacolul așa cum nu te-ai aștepta. Și-l scurge bine.

Despre Porcius v-am zis? Nu, sigur. Grațian Prisăcariu. Excelent. Un actor de forță pe care, de asemeni, mă întreb de ce nu-l văd în Bucureștiul blazat, plictisit și arghirofil.

Se termină.

Aplauzele durează peste două minute.

La repetiție durau fix un minut și douăzeci de secunde.

Undeva, în amfiteatru, un copil plânge. Pentru că a murit Ovidiu. Da, plânge pentru că a murit Ovidiu, la finalul piesei. Asta e puterea teatrului. Bun.

 

Regia: Aurel Palade.

Distribuția: Ovidius: Radu Niculescu; Augustus: Geo Dobre; Livia: Daniela Vitcu; Fulvia: Clara Ghiuvelichian; Corina: Daniela Cojan; Porcius: Grațian Prisăcariu; Gaeta: Inga Marcu; Guros: Emanuel Cristoiu; Carpos: Andrei Cantaragiu; Moira: Daniela Cristoiu; Sclavul 1: Ionuț Dulgheriu; Sclavul 2: Edoard Petre; Tulius/Slujnic: Vlad Fiu; Valer: Iulian Marinescu; Iulia: Gabriela Dumitrache-Ene; Brusturel: Loredana Adăscăliței; Tânărul: Teodor Marcu; Tânăra: Catinca Hanțiu.

Grații: Denisa Todireanu, Denisa Iova, Roxana Pleșa, Ioana Francesca Coteanu, Ana Maria Nicoară, Oana Gheorghiță.

Coregrafia: Alice-Maria Safta, Scenografia: Elena Cozlovschi, Muzica: Alexandru Neș, Costume: Maria Dore, Sunet: Eduard Lupu, Light design: Adrian Vâlcu/Gabriel Dincă

O producție a Universității “Ovidius” din Constanța, Facultatea de Arte.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]