Pînă la încercarea de lovitură de stat din Turcia de vineri-noapte, știam ceva care părea absolut sigur din (și în) istoria recentă a republicii întemeiate de Kemal Mustafa, supranumit Atatürk. Armata e garantul laicității Turciei și tot Armata e cea care le dă peste mîini politicienilor cînd aceștia o încurcă, fără ca populația să protesteze. Din contra, pînă în noaptea de vineri, populația a zis mersi sau cel puțin n-a suflat ori de cîte ori Armata le-a luat politicienilor puterea, fie din motive de încălcare a laicității statului, fie pentru că ar fi dus Turcia către sărăcie.
În noaptea de vineri, au avut loc două premiere în istoria Turciei moderne. Prima a fost că lovitura de stat a Armatei – de fapt, numai o parte a ei – a eșuat. Iar a doua, poate că mai importantă decît prima, a fost că, la chemarea președintelui Erdogan, o parte a populației a ieșit pe străzi la Istanbul pentru a se împotrivi Armatei. La rîndul ei, Poliția turcă, cea care înainte nu zicea nici pîs în fața Armatei, de astă dată s-a împotrivit puciștilor, ca să nu mai pomenim de trupeții serviciilor secrete. Și Poliția, și serviciile secrete și-au dovedit devotamentul față de Erdogan, cel care a știut să-și adune simpatizanți încă de pe vremea cînd era primar al Istanbulului și intrase pe lista neagră a Armatei. Prima lui mare victorie asupra Armatei a fost cînd, deși i se interzisese să mai participe la viața politică, a devenit premierul Turciei și a început răfuiala cu Armata. Atunci s-a văzut prima oară că Armata era divizată și că unii dintre generali înclinau către islamismul afișat de Erdogan, ignorînd Constituția lui Kemal Mustafa. Cum de s-a putut întîmpla una ca asta? Paradoxul e că Erdogan a urmat regulile politice instaurate și verificate de Atatürk, doar că le-a schimbat sensul. La naționalismul înnoitor al lui Kemal Mustafa, Erdogan a adăugat credința în Allah, ceea ce pentru turcul obișnuit, sărac și fără perspective, a însemnat că e băgat politic în seamă.
Erdogan nu e primul care a încercat să-și păstreze astfel puterea. El e însă singurul care a avut curajul să-i bage la pîrnaie pe militarii care au încercat să-l lichideze politic și tot primul care a reușit să bage dihonia în Armată. Chestia asta i-a reușit, dar după ce Erdogan a trecut la arestări în masă în rîndurile Armatei și la umilirea ei fără precedent, la fel cum a procedat cu civilii care se împotrivesc regimului său, în victoria lui din noaptea de vineri se aude tic-tacul căderii sale de la putere.