Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Video killed the radio stars

Zoom Video killed the radio stars

Noapte de august 1944, Saint-Malo, Franța ocupată. Doi soldați germani stau de vorbă liniștiți, în plin bombardament. Nu în buncăr sau în vreun subsol de clădire, în hotelul sediu Gestapo al monitorizării undelor radio, cu lumina aprinsă, fără camuflaj, ca sinucigașii așezați pe șine în așteptarea trenului. Unul dintre ei ascultă, vrăjit, pe frecvența unui post clandestin, o voce șarmantă de femeie. Cîteva cvartale mai încolo, în timpul aceluiași bombardament aerian aliat, într-un pod de casă cu ferestre spre stradă, o fată oarbă citește, cu lumina aprinsă și voce tare, în microfonul unei stații radio, Jules Verne în Braille, pentru ascultătorii săi fideli care așteaptă nerăbdători mesajele codate ale Rezistenței. Și mai încolo, într-o cîrciumioară de cartier, un ofițer neamț mănîncă stridii și bea vin, cu pistolul între tacîmuri, povestindu-i cinic barmanului/chelner care mai are de trăit pînă la sfîrșitul scenei cum caută el bijuteriile evreilor din oraș, la ordinul lui Hitler, care i-a gazat, împușcat, spînzurat și înfometat pînă la moarte pe cei din Germania.

Toate chestiile astea ridicole se întîmplă în doar primele vreo zece minute ale miniseriei All the Light We Cannot See. Chiar nu mai contează ce se întîmplă în continuare, că franțuzoaica se îndrăgostește de soldatul german scăpat ca prin minune de bomba căzută pe hotel sau că ofițerul nazist își va primi pedeapsa cuvenită. Oricît de bună și emoționantă ar fi cartea cîștigătorului de Pulitzer luată de model pentru ecranizarea asta (un poem în timpul războiului, pe tema radioului, un fel de Internet al vremii care conectează oamenii și le aduce un pic de alinare în suferința cotidiană), varianta video a poveștii e patetică, în sensul ăla rău. O farsă melodramatică împănată cu metafore la kil, ca să stoarcă simpatia telespectatorului, înduioșîndu-l (faza cu macheta din lemn a orașului construită de tată pentru fiica nevăzătoare, ca să-l vadă cu degetele și să-i învețe străzile, pentru o deplasare rapidă și fluentă, e memorabilă). Pe lîngă scenariul naiv, personajele caricaturale și atmosfera la fel de artificială ca roșiile turcești de la supermarket, toți nemții și francezii din această miniserie ucid cu totul fărîma de credibilitate rămasă, vorbind o engleză americană sau cu accent britanic impecabilă, de parcă s-ar adresa unui public de anglofoni proști, care n-ar ști să citească niște subtitrări.

Decît o telenovelă superpredictibilă, în alb și negru, cu tabere delimitate clar în buni și răi, o parodie de dramă fără nuanțe și atenție la detalii la fel de subtilă ca un tanc nazist în viteza a patra, din All the Light We Cannot See ar fi ieșit mai bine o piesă de teatru radiofonic. Sau un audiobook citit dintr-o versiune în Braille a cărții.

All the Light We Cannot See, 2023, melodramă penibilă cu impresii artistice, adaptat de Steven Knight după romanul omonim scris de Anthony Doerr, patru episoade de 52-63 de minute, difuzat de Netflix.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint