Caţavencii

(Video) Perspective by Cațavencii – Oana Țoiu: Guvernul interimar are responsabilitatea de a gestiona treburile țării până când vom avea un guvern cu puteri depline

În episodul 7 al podcastului „Perspective by Cațavencii”, Cristian Roșu o are ca invitată pe Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe și vicepreședinte USR.

Discuția pornește de la una dintre întrebările importante pentru România în actualul context internațional: cum își construiește Bucureștiul relația cu Statele Unite și cu administrația Trump într-o perioadă în care politica externă americană se schimbă rapid?

Oana Țoiu vorbește despre relația cu Washingtonul, despre canalele prin care România încearcă să ajungă la noua administrație americană și despre felul în care trebuie repoziționată diplomația românească într-o lume în care vechile certitudini de securitate nu mai sunt suficiente.

O parte importantă a conversației este dedicată războiului din Ucraina, Rusiei și Mării Negre: ce înseamnă continuarea conflictului pentru România, cât de vulnerabilă rămâne regiunea și care ar trebui să fie prioritățile Bucureștiului într-un spațiu devenit una dintre principalele zone de confruntare dintre Rusia și Occident.

Discutăm și despre Republica Moldova, parcursul său european și rolul pe care România îl poate juca în securitatea și apropierea Chișinăului de Uniunea Europeană.

Iar de la politica externă ajungem inevitabil la politica de la București. Vorbim despre criza politică, relația cu Nicușor Dan, situația USR și propriul viitor politic al Oanei Țoiu.

Un dialog despre câtă politică externă poate face România singură, cât depindem de marile puteri și ce loc mai poate ocupa Bucureștiul într-o ordine internațională care se schimbă mult mai repede decât diplomația românească.

Video integral AICI:

Exit mobile version