Chiar dacă era de bănuit că Traian Băsescu își va da drumul la gură după plecarea de la Cotroceni și că își va pune la bătaie langajul pe care l-a exersat pe vapor și în porturi, n-aș fi crezut că, la nici un an de cînd nu mai e președinte, va decădea într-un asemenea hal. Postările lui de pe Facebook seamănă pe zi ce trece mai mult cu mizeriile scrise de postacii anonimi pe forumuri. N-au nici o demnitate și sînt din ce în ce mai descheiate la prohab. Din omul cel mai puternic din țară, Băsescu a devenit un soi de bătrîn mardeiaș al vorbelor, care își încordează ridicol mușchii tot mai fleșcăiți, la fel ca Aurică Pumn de Fier, cel ce fusese spaima golanilor din Ferentari prin anii ’70 și, cînd îl lăsaseră puterile, se grozăvea într-un parc mic din Piața Sfîntul Ștefan, întrebîndu-i pe copii și pe bunicii lor dacă știau cine era el. Aurică era un nefericit complexat. N-avea prieteni și, după ce-și terorizase toată viața familia, cînd începuse s-o încaseze de la noua generație de hăndrălăi de pe șina Giurgiului, nevasta lui îl amenința că-i cheamă pe derbedeii care-l băteau, dacă se mai atingea de ea. Așa că, de cînd era respins și de cei de-acasă, fostul Pumn de Fier își bea pensia prin parcul unde își petrecea și nopțile dormind pe o bancă, într-un loc mai ferit, unde nu-l trăgea curentul. Cînd venea frigul, Aurică aranja cu sectoristul ca, în amintirea vremurilor sale bune, să-l țină la arest pînă venea primăvara. Avea, adică, grijă de imaginea lui, oricît era ea de ferfenițită. Bătrînul Băsescu, după ce s-a asigurat că-l așteaptă două pensii pe viață, și cea de căpitan de vapor, și cea de președinte, plus un acoperiș deasupra capului, se agită și el, dar nu prin parcuri, ci pe Facebook. E anxios că lumea ar putea uita cine a fost, dar și mai anxios că din puterea lui, pe care o credea eternă, n-au mai rămas decît sepepiștii care se țin după el, mașina de protocol și informațiile la mîna a doua, pe care le primește de la tot mai puținele sale surse secrete. Nenorocirea lui Traian Băsescu e că, în loc să-și găsească și el un parc în care să se poată lăuda cine a fost și, mai ales, cine continuă să fie, joacă, tot mai deznădăjduit și mai fără control, un rol de politician care supraviețuiește. Și face asta ca un postac plătit la numărul de like-uri, în amintirea momentului său de glorie cînd, ca președinte al țării, le-a spus adversarilor săi politici, după o clipă de profundă chibzuință: Muuie!
Vieți paralele, Băsescu și Aurică Pumn de Fier
