Ca-n filmele proaste, gen Nașul 3, la știri anunțuri despre reforma lui Bolojan și buletine medicale despre sănătatea lui Papașa, care e internat de aproape două luni la spital, plus corul magistraților care nu vor să li se scază pensiile și nici să-și facă treaba de procurori și de judecători pînă la șaizeci și cinci de ani. Ai zice că Papașa se agață simbolic de viață, în timp ce reformiștii se încurcă în propriul lor trecut, ajunși din urmă de mitele pe care le dădeau ca să „supraviețuiască“, nu ca să facă bani. Acel trecut condus zîmbitor de „Măi, dragă!“, în care vechea corupție comunistă, cea care întinase, nu-i așa, idealurile, se metamorfoza în corupția capitalismului de cumetrie.
Ca într-o producție idioată a unei case americane de film, moralizatoare, dar de succes, personajul interpretat de Ion Iliescu se străduiește să treacă și prin asta, „sărac, dar cinstit“. A fost activist pe vremea lui Ceaușescu, cu merite uitate de pe vremea reprimării studenților care ieșiseră pe stradă să sărbătorească Crăciunul. Apoi s-a văzut revoluționar în ’89 și președinte în ’90, secondat de Brucan, de Sașa Bârlădeanu și de Gelu Voican Voiculescu, bizarul bărbos obsedat sexual și de guevarismul uniformei militare fără grade, dar cu akaemul la vedere. Cinstit cum îl știm, Papașa a a mai trecut de două ori prin funcția de la Cotroceni, zicînd că prima oară nu se pune, de parcă alegerile din 1990 ar fi fost făcute de florile mărului. Și-acum scapă și de morții de la Revoluție, și de morții de la mineriade. Nu că toți aceștia i-ar fi tulburat vreodată zîmbetul, dar nu-l mai plictisește nimeni cu cercetări reluate la infinit, ca în povestea cu cocoșul roșu, în varianta Justiției române.
La fel cum ceașismul a mai ținut mulți ani după 1989, regimurile Iliescu corupte, mafiotizate – democrație originală, nu? – supraviețuiesc și sub mandatul lui Nicușor Dan, în timp ce lui Iliescu i se pregătesc funeralii naționale. Reforma poate să mai aștepte, Guvernul se pregătește de funeralii. Justiția și-a tot făcut datoria față de Papașa, prefăcîndu-se că-l cercetează, de parcă ar fi condusă și azi de Rodica Stănoiu, iar reformatorii de la Palatul Victoria s-au apucat grijulii să pună la cale ceremoniile dedicate lui Ion Iliescu atunci cînd acesta, plictisit, va ieși din scenă, în timp ce lăudătorii lui vechi și noi îi vor cînta panegirice la unison și-l vor declara erou național. Și, sînt sigur, se vor găsi destui care să-l plîngă și să se simtă orfani fără el.