Cearta politică pe listarea companiilor profitabile de stat e, de fapt, un conflict între clanuri și lipsa rațiunii
Premierul Bolojan a însărcinat o persoană din mediul ONG, pe Oana Gheorghiu, să se ocupe de reforma companiilor de stat. I-a dat și funcția de vicepremier, o funcție menită să-i dea greutate, dar care, dată peste noapte, îi dărîmă reputația de femeie cu rezultate în societatea civilă și o pune în situația de impostură a fostului vicepremier Dragoș Șpagă-De-Supraviețuire Anastasiu, omul din fotografiile cu Nicu Gheară.
PSD flutură zilele astea în spațiul public vînzarea țării. Vînzarea țării e numele dat în punctajele de partid listării la bursă a companiilor de stat profitabile. Și e un unghi polemic bun în lupta politică, o măciucă populistă care a dat rezultate în vremea lui Ion Iliescu, a mineriadelor și a Frontului Salvării Naționale. Vînzarea țării e și acum la modă, e prezentă în discursul AUR și în limba bătrînă a lui Călin Georgescu, răstignită între Iisus Hristos și daci.
Într-un anume fel, PSD are dreptate. Listarea companiilor profitabile e, la urma urmei, un fel de vînzare a țării, adică înstrăinarea unui patrimoniu care e al tuturor, cel puțin pe hîrtie. Dar, în același timp, listarea e o operațiune prin care statele avansate își cresc importanța și eficiența în economie. Dacă se face inteligent, listarea e bună. Dacă se face așa cum se fac de obicei lucrurile la noi, listarea slăbește statul și umple buzunarele unor privați, aflați, de regulă, în cîrdășie cu guvernele și cu derivatele la zi ale fostei Securități.
Să considerăm listarea, pînă una-alta, vînzare de țară și să vedem cine a comis deja fapta. Transelectrica a fost listată în 2006, în mandatul premierului Tăriceanu și al guvernului PNL-PD. Statul mai are azi 58,7% din acțiuni. Transgaz a fost listată în 2008, tot sub Tăriceanu, dar sub un guvern PNL-UDMR, cu sprijin parlamentar de la PSD. Statul mai are azi 58,5% din acțiuni. Romgaz și Nuclearelectrica au fost listate de guvernul USL în 2013, adică de PSD, PNL, PC și UNPR, cu Victor Ponta premier. Statul mai are 70% la Romgaz și 82,5% la Nuclearelectrica. Electrica s-a listat tot sub Victor Ponta, dar de data asta guvernul a fost format de PSD, PC, UDMR și UNPR. În fine, Hidroelectrica a listat 20% din acțiuni sub mandatul de premier al lui Marcel Ciolacu, în 2023, dar fără ca statul să încaseze bani, fiindcă acțiunile au fost vîndute de Fondul Proprietatea, cel care le deținea.
Așa cum arată acest bilanț, dacă e să înlocuim „listarea pe bursă“ cu „vînzarea țării“, rezultă că cel mai mare vînzător de țară a fost PSD, cel care strigă azi că vînzarea nu e bună. PSD urmat de PNL și de urmașii Securității, reprezentați de partidele lui Dan Voiculescu și Gabriel Oprea. Ungurii vin și ei undeva, la coada clasamentului, ei fiind mai pricepuți la vînzarea pădurilor.
Scopul de principiu al listării, cel puțin în statele care nu-și fură singure căciula, e să crească valoarea și profitabilitatea companiei (și deci să consolideze poziția financiară a statului), să atragă noi investitori instituționali (deci să dinamizeze economia), să întărească bursa (deci să mobilizeze finanțarea privată), să deschidă pentru omul de rînd oportunități de a-și pune banii la lucru și așa mai departe. Condiția e ca banii obținuți de stat în urma listării să fie folosiți cu cap, în investiții ale companiilor listate, în investiții de infrastructură, strategice, adică în activități care produc creștere, dezvoltare și bunăstare pentru țară și popor.
Să ne întrebăm, așadar, ce s-a întîmplat cu banii obținuți din listările deja făcute. La Hidroelectrica, după cum ziceam, banii s-au dus la deținătorii pachetului listat, un grup privat. La Romgaz, Nuclearelectrica și Electrica banii – sute de milioane de euro – au dispărut în buzunarele întunecoase ale statului, care i-a folosit netransparent și discreționar în alte scopuri decît investiții necesare și specificate. Probabil în deficit și acoperirea condițiilor din acordul cu FMI, încheiat de Băsescu în 2010. Banii de la Transelectrica și Transgaz au intrat la buget fără destinație explicită.
Toate aceste sume rezultate din listarea unor companii profitabile s-au topit în labirintul financiar al guvernelor și au satisfăcut nevoi politice, fie ele plăți de dobînzi, plăți populiste, contracte cu dedicație, cheltuieli prostești. Privită din unghiul acestor dispariții în neant ale banilor, listarea companiilor profitabile pare un procedeu periculos dacă se află la cheremul guvernelor României. Aduce a vînzare de țară cu precădere către clienți interni, un fel de irosire a patrimoniului economic național prin prostie și hoție. Adică o treabă românească, o operațiune fără noimă, menită să slăbească controlul statului în sectoare profitabile, strategice și limitate. Ironia sorții e că PSD conduce, după cum se vede, plutonul partidelor implicate istoric în listare sau, așa cum îi spune el însuși azi, în vînzarea de țară. Mai mult decît atît, PSD pare să fi uitat că în acordul semnat de partidele coaliției „pro-europene“, adică de PSD, PNL, USR, UDMR și Minorități, e specificată explicit listarea companiilor de stat profitabile, ca măsură a programului de guvernare.
Așa că vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat săptămîna trecută numele companiilor de stat profitabile care urmează să fie listate: Romgaz, Transgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, CEC Bank, Portul Constanța, Salrom, Cuprumin, Romarm, Imprimeria Națională, Loteria Română, Compania Națională Aeroporturi București. Lucrurile au început cu stîngul, fiindcă aceste companii par să fi fost subevaluate. Apoi, în cazul companiilor energetice, de pildă, apare o problemă clară de neoportunitate, pentru că prețul energiei electrice e în creștere, iar producția românească de gaze din Marea Neagră e pe punctul de a începe. E greșit să vinzi înainte ca aceste companii să-și mărească semnificativ valoarea. Lipsește și o comparație între veniturile statului rezultate din vînzarea acțiunilor și veniturile statului rezultate din dividendele acelor acțiuni, dacă acțiunile ar rămîne în companii. În fine, destinația banilor obținuți din aceste listări pe bursă rămîne neclară, așa cum a fost întotdeauna pînă acum.
Jocul acesta politic din jurul companiilor e impus de clanuri de partid și de „intelligence“. Multe companii strategice ale statului sînt azi ținute ostatice de rețele corupte, ramificate în straturile Puterii. Multe hrănesc, prin sinecuri, nepotismul de partid și capitalismul de cumetrie, și satisfac, prin CA-uri politizate, comenzi de partid și de Serviciu. Chiar dacă există, în cîteva, management de calitate, care produce bani serioși pentru stat, chiar dacă există competență tehnică și voință individuală de a dezvolta, companiile nu pot rupe lanțul politic. Fie ele profitabile, fie pe pierderi, companiile de stat trăiesc în sclavia partidelor aflate la putere.
Portul Constanța a fost păstrat departe de orice plan serios de dezvoltare pentru că o mafie multistratificată, cu legături la nivel înalt, suge de acolo bani și îi distribuie într-un ecosistem corupt. Romarm, Romaero, companii care ar fi trebuit să înflorească în contextul crizei de securitate, sînt excluse de la investiții strategice și împinse în brațele unor cumpărători de fier vechi și speculanți imobiliari, care știu să-și arate recunoștința la sacoșă. Lista acestor prizonierate e scrisoarea medicală a economiei românești de stat. Controlul politic al companiilor strategice de stat face parte din programul de îmbogățire a jumătății superioare a partidelor și a rețelelor de putere cu rădăcini în zona Serviciilor. Listarea sau nelistarea lor nu are legătură cu însănătoșirea economiei, cu eliminarea pierderilor sau cu dezvoltarea. Are legătură cu interesul anumitor grupuri să cumpere avantajos și cu interesul anumitor grupuri să sugă mai departe companiile, la fel de avantajos. Depinde de care parte a listării te afli.