Iar ne-am umplut de criză. Lucian Croitoru, consilierul lui Isărescu, tipul acela care bătea din ușă în ușă la un moment dat ca să-și facă guvern, nu doar că e sigur de criză, dar spune că a și prezis-o. Imediat, simțind miros de penibil, s-a băgat All-in și Pantazi, de la Hotnews, un profet al pustiului intelectual care periodic își rupe țoalele în piața publică, după care se liniștește, dându-și seama că a confundat o criză personală cu una economică.
Să ne înțelegem, sunt unii care au voluptatea austerității, așa-ziși analiști cărora le sclipesc ochii după recesiune. În mintea lor, recesiunea e pedeapsa pe care Dumnezeul capitalismului o dă păcătoșilor leneși care stau mâna întinsă către stat și statului care cedează ca prostul în fața sărăciei, crescând salarii, pensii sau luând în deșert icoana cotei unice.
Va veni vreo criză? Habar n-am. Iar să culc urechea la ce zice Croitoru sau gorna Hotnews chiar ar fi jenant. Cert e că România nici dacă vrea nu poate intra în criză de capul ei. După cum nici mare rahat nu poate face singură atunci când e criză la nivel mondial.
Altceva mi se pare însă de discutat: mulți, foarte mulți români sunt în criză din 1989, iar de-atunci criza lor s-a tot accentuat. Mulți români nu au avut nimic, dar nimic de câștigat de pe urma perioadelor de necriză. Pentru ei a fost doar criză. Asta în timp ce BNR-ul lui Cătălin Croitoru făcea profit și împărțea din el angajaților și asta în vremea în care Hotnews compunea ode pentru guvernele lui Băsescu și pentru regimul Udrea-Videanu și ceilalți.
E un fapt că o bună parte dintre români sunt într-o criză continuă din 1989 încoace și că distanța dintre aceștia și restul românilor, puțini, se tot adâncește. Despre această criză care nu trece niciodată nu vezi vorbindu-se, iar cine o face este lătrat imediat de cățeii de pază ai îmbogățiților tranziției. Despre cei care muncesc, mulți, dar nu ies din sărăcie nu vei vedea vorbindu-se că sunt în criză. Nu, ei sunt bine, doar că trebuie să mai treacă vreo 500 de ani ca să le fie și lor ceva mai bine. Nimic mai scârbos decât cățeii cărora o stare de lucruri strâmbă le aruncă din când în când câte un os și îi transformă pentru totodeauna în susținători sinceri și veninoși.