“Sistemul american, sistemul american!…”, o auzi pe Lia Olguța Vasilescu țipând la televizor ca o vânzătoare din piață care vrea să-și vândă ardeii. De unde a venit acest impozit pe gospodărie? De unde au apărut cei 35.000 de contabili?
Olguța spune că programul de guvernare e ca Biblia pentru ea, dar dacă ne uităm, nu găsim nimic în programul de guvernare despre “venitul pe gospodărie”. Îl găsim, totuși, pe consultantul fiscal, numai că având o cu totul altă misiune, în zona privată: “Consultantul fiscal / contabilul / expertul contabil / auditorul vor fi cei care vor interacționa cu instituțiile de control ale statului. Managerii sau administratorii nu vor mai pierde timp pentru a răspunde solicitărilor organelor de control ale statului”.
Nu se ridicase în două picioare legea salarizării unitare, nu făcea primii pași spre Parlament, că la Guvern se auzea sirena Olguței: “Sistemul american, sistemul american”…
Nu există nici un calcul: ce impact fiscal, câți bani din economia gri sunt aduși la lumină, dacă se susține afirmația conform căreia “un contabil trebuie să aibă grijă de 200 de gospodării”. Liviu Dragnea ține să ne liniștească: se dau bani, nu se iau, stați liniștiți la locurile dumneavoastră, se dau bani, nu se iau.
Cred că de asta au fost testate sirenele din țară, ca să auzim vocea Olguței și a marelui conducător: sistemul american, vă dăm bani, nu vă luăm, sistemul american, va fi bine, vă dăm bani…
Nu există proiectul cu “sistemul american”, nu există undeva niște foi pe care să fie scris cum e cu gospodăriile astea. Ei vorbesc la televizor și dup-aia, în funcție de ce mai zic oamenii, se duc și își mai notează ceva pe niște fițuici. A doua zi iar la televizor, dă-i, trage cu sistemul american, cu datul de bani la oameni.
De ce nu s-a discutat despre acest proiect cu proiectul în față? De unde nevoia acestor perfecționiști ai economiei de a se abate de la sfințenia programului de guvernare? De ce să-i crezi pe unii care nu-ți arată nici o proiecție, nici un calcul?
Punctul central al legii e în zona atragerii de bani din economia gri, cointeresând oamenii să fiscalizeze totul pentru că a-și deduce din venituri. Dar unde sunt calculele despre sumele aduse din economia gri? Și de ce să faci asta schimbând tot sistemul cu acei 35.000 de contabili?
Aa, mă scuzați, există un răspuns: sistemul american, sistemul american…
Parcă-l văd pe Dragnea, dacă iese treaba nasol: Bă, să mor io, habar n-am avut, eu tocmai rupeam buza unui ton prin Maldive!
