Profesor universitar. Antropolog. Ultima sa carte este o analiză a problemei cîinelui comunitar: Povestea maidanezului Leuțu. Despre noua ordine domestică și criza omului.
Reporter: Leuțu sîntem noi?
Vintilă Mihăilescu: Așa s-ar zice… În orice caz, am întîlnit numeroase formulări de acest gen: Sîntem cu toții niște maidanezi sau Sîntem maidanezii Bruxelles-ului. Le-am întîlnit și la vecinii nostri bulgari, care sînt cam în aceeași situație. Mai frecvent însă, „maidanezul” e celălalt: țiganii, boschetarii, cerșetorii, copiii străzii, hoții, ba chiar și homosexualii. Pe scurt, cum spune un coleg bulgar, maidanezii sînt cîini fără adăpost, nu? Ei bine, așa stînd lucrurile, ei pot să devină și o metaforă pentru tot felul de oameni fără ceva esențial, fără adăpost, fără cultură, dar și fără bani sau chiar fără noroc în viață: adică niște marginali.
Rep.: Am văzut cîini care traversează strada numai prin locuri marcate. Ce-nseamnă asta?
V.M.: Ai văzut la televizor. Găselnița nu e rea: dacă pînă și cîinii, care sînt niște animale, inferioare deci omului, sînt în stare să se comporte “civilizat”, voi, pietonii, de ce nu reușiți ? Pe de altă parte, cîinii nu sînt atît de “inferiori” pe cît cred unii. În acest caz, chiar au învățat că e mai sigur pentru ei să traverseze pe chestia aia cu dungi albe, că se pare că pe acolo nu trec mașini.
Rep.: Cîinele comunitar de ce nu face parte din noul cod social, cel eco, bio?
V.M.: Ba face, și încă cum, dar nu la noi. Cînd se vorbește despre “drepturile animalelor” – și se vorbește serios de ceva vreme – exact asta se are în vedere. Ba chiar mai mult: animalele de companie sînt considerate de mulți ca “persoane”. Pentru două treimi dintre americanii cu animale de companie, de pildă, acestea sînt considerate, pe bune, “membri ai familiei”. Să-ți mai dau un exemplu: într-un sondaj realizat de Reuters/Ipsos în 2012 în 23 de țări, a rezultat că 25% din tineri ar prefera să-și petreacă St. Valentine cu animalul de companie mai degrabă decît cu prietenul sau prietena. În cartea mea vorbesc, în consecință, despre o “nouă ordine domestică”. Dar și la noi, iubitorii de animale (și nu sînt puțini!) vorbesc despre cîini oarecum similar: Cîinii au și ei drepturi egale să trăiască pe această planetă / Pămîntul nu este proprietatea noastră, cîinii au drepturi egale de a trăi pe această lume / Cîinii au și ei un suflet / sînt precum copiii / sînt suflete nevinovate care îți luminează viața / sînt niște ființe cu adevărat etc. Diferența este că la noi această apropiere de animal este doar emoțională; în Occident este de mult ideologie, ba chiar filosofie: și dacă omul nu este deasupra naturii și, mai ales, deasupra animalului, așa cum sîntem noi convinși de ceva secole?
Rep.: De ce nu putem rezolva nici măcar problema Celuilalt, patruped, necuvîntător? Care-i relația cu Celălalt a românului, în general?
V.M.: Ia-o ușor, nu este o chestiune “românească”! Dacă ne referim la maidanezi, aceștia au fost și au rămas o problemă a tuturor marilor orașe și toate au avut un Prigoană care să vrea să facă “curat”. Doar că unii au și reușit – și nu adunîndu-i cu fărașul, ca pe orice “gunoi”. Nu cred că românii în particular au ceva cu “celălalt” și nici cu animalele. Au însă ceva cu statul care nu “face ordine”, cu vecinii care îi deranjează îngrijind maidanezi și cu egoismul propriu: nu vreau să fiu deranjat și nu mă interesează ce trebuie făcut pentru asta. În orice caz, e treaba “celuilalt”. Dacă vrei și niște cifre, pot să-ți spun că procentul românilor care consideră că maidanezii sînt și o problemă a noastră, a cetățenilor, e foarte mic.
Rep.: Cîinii comunitari sînt rezultatul unei asemenea intuiții, precum în cîntec? Are parte fiecare român un asemenea alint? Din bucata mea de pîine, / Am crescut un om și-un cîine…
V.M.: Fiecare, nu, dar mulți, da! “Cîinele mă recunoaște” este principalul “alint”, este o nevoie umană foarte importantă, de recunoaștere în general. Or, cîinii noștri ne recunosc fără să ceară nimic în schimb. În ochii cîinelui nostru fidel sîntem astfel și noi mai buni și mai împăcați cu viața: măcar el mă recunoaște și este recunoscător…