Caţavencii

Vinul roşu, cules la maturitate, îndeamnă la viol

 ► Doi domni (47 şi 63 de ani) din Sighetu Marmaţiei au băut împreună şi s-au certat tot împreună: tînărul s-a supărat pe bătrîn, că nu i-a dat ţigări, l-a împuns în inimă cu cuţitul şi a încercat să-i oprească sîngerarea cu o ţigară aprinsă, dar n-a reuşit. Scriind rubrica asta, am ajuns să simt legăturile dintre consumul de alcool şi deznodămînt; ar fi normal ca textele de pe etichetele băuturilor să fie mai complexe: „Vin roşu, cules la maturitate, cu aromă fruc­tată, care îndeamnă la viol“, „Tărie rafinată din cartofi atent selecţionaţi; cu gheaţă şi lămîie e preludiul perfect pentru o noapte fierbinte în arest, după omor“ sau „Bere uşoară, populară, ingredient nelipsit al bătăilor din spatele bufetului“…

 ► Ar trebui să se treacă pe etichete şi contraindicaţiile, ca la ţigări: gen „Consumul acestei tării dă impotenţă“, alături de un desen înfăţişînd ceva flasc, ca un deget de mănuşă de menaj. Dacă ar fi existat avertismente, P.G.L. (15 ani) din Urluia, comuna Adamclisi, s-ar fi culcat, să-i iasă mustul din freză, şi n-ar mai fi comis tentativa de a viola o consăteancă de 81 de primăveri. La cît băuse, a fost în stare să violeze doar domiciliul doamnei, că de alt­ceva nu l-a mai ţinut motoraşul; mai bine şi pentru ea, care a scăpat doar niţel bătută, şi pentru el: cu una de 81, o reuşită l-ar fi putut marca pe viaţă!

 ► Şuvoaie de fum au ie­şit, duminică, din apartamentul unui băimărean; s-a stîrnit panică, un vecin săritor a sunat la 112, iar pompierii au venit şi au rezolvat problema: proprietarul era la acel nivel de beţie la care îl apucase cheful de gătit şi uitase fundul din lemn pe ochiul aprins al aragazului. Cînd eşti lemn, n-ai voie să conduci; logic e să se interzică şi alte activităţi: de pildă, gătitul la foc (tzatziki mai merge, că nu arunci casa în aer). Aş adăuga spălatul de rufe şi îmbăiatul la beţie (am avut un vecin de deasupra care adormea în cadă, cu apa curgînd), chiar şi micile reparaţii din casă: cu cît gospodarul e mai rangă, cu atît nimereşte mai bine cablurile din perete cu bormaşina!

Publicat în Cațavencii, nr 42, 24-30 octombrie 2012

Exit mobile version