Nimic mai stupid decât umblatul cu selfie-stick-ul după oameni. Și consternarea pe care o afișează cei care umblă astfel cu telefonul când li se spune să înceteze, să-și îndrepte camerele spre propriile mecle. Abia asta li se pare o dovadă de netăgăduit că cel filmat are, deci, ceva de ascuns.
Exact cum se întâmplă în mințile tâmpiților cu plimbatul pe la DNA, cu făcutul de dosare, așa, din senin: ”Ce, dom’le, dacă nu ai nimic de ascuns, de ce îți e teamă? De ce să nu mergi la DNA, le spui procurorilor ce știi și, dacă ești nevinovat, pleci!”.
La fel se comportă specia agresorilor cu stick în mână: ”Aa, te ferești de cameră? Clar, ai ceva de ascuns. Orice om cu conștiința curată ar vrea să fie filmat de un necunoscut pe stradă”. De fiecare dată, discursul care funcționează este unul fără fisură morală, iar condamnarea e absolută: comunistule, securistule!
Jocul e închis, sunt două lumi în coliziune.
Din nou, e foarte amuzant faptul că funcționează pe mai departe sperietoarea ”securistului” din vremea ceaușistă, ”securistul” de azi fiind, în cel mai rău caz, unul care și-a depășit puțin atribuțiunile, însă a făcut-o în scopuri nobile, a luptat împotriva corupției.
O mare dezordine în percepții și false unghiuri de atac fac ca ”spațiul luptei” să fie unul foarte înșelător.
Să fie lumină! Să fie scos totul la vedere! România trebuie să afle tot, să se joace viitorul cu tot trecutul pe masă, iar poporul să-l privească prin lupă. Te uiți la unul ca Tăpălagă sau Pantazi, în fiecare zi servesc consumatorilor o bătălie ultimă, o joie neagră, o vineri de apoi, o confruntare apocaliptică, iminentă. Dimineața, la prânz și seara, oamenii aceștia își iau fantomele în spate și le aruncă în acest spațiu al confruntării absolute. Doar că din peisaj lipsește tocmai trecutul acestor oameni – anii în care au slujit mizeria anilor trecuți și dereglații altor regimuri.
Unul ca Sandy ăla, om cu valori bolnăvioare, cedează din când în când. Tot un astfel de specimen este și Bot. Crede că și-a asumat o misiune, că merge ”până la capăt”, că reprezintă mulțimi, dar nu-și dă seama că suprema lui ipostază, avatarul ultim este tocmai violența. Toți însă, de la Tăpălagă până la ultimul sandilău care mâine va pocni un om pe stradă, nu sunt decât agresori care îți bagă în ochi selfie-stick-ul propriilor dereglări.
