Se cunosc motivele pentru care fostul ministru Victor Costache a fost dat afară din Guvern: s-a opus organizării unor spitale de campanie. Alde Arafat și Streinu-Cercel cereau să se extindă capacitatea de primire a infectaților cu coronavirus în spații de tip Romexpo, stadioane, săli polivalente și spitale de campanie militare, adică la cort. Costache a zis că nu se pot îngriji bolnavii pe brancarde, așa că Orban a aruncat o privire pe curbele de molipsire și s-a văzut nevoit să dea dreptate binomului epidemiologic siriano-strein.
A fost suferință mare pe segmentul sibian al PNL, fiindcă protectoarea lui Costache, Raluca Turcan, a pierdut o pîrghie importantă în Guvern. Practic, l-a pierdut pe omul prin care PNL și prietenii de la Polisano Sibiu urmau să înșface o halcă din serviciile medicale de stat. Asta a fost pierderea politică. Numai că, în urma dezvoltării în media a subiectului, au apărut probleme și pe latura penală.
DNA a început să se intereseze de faptele lui Costache la Ministerul Sănătății, mai exact de felul în care a modificat un ordin de ministru și a făcut Spitalul Polisano eligibil pentru niște bani de la stat. Surse din medicina privată spun că Victor Costache ar fi fost pus să-și înceteze contractul cu Polisano, tocmai din cauza interesului arătat de parchet.
Acum, că acest interes e de formă și că procurorii numiți de Iohannis ar face asta doar ca să închidă cazul Polisano, ștergînd urmele printr-un NUP, rămîne de văzut. Important e că, prin deschiderea unui dosar, se recunoaște că virusul corupției se transmite și la liberali, mai ales cînd există comorbidități penale cronice.
Ciuma politică, fie ea roșie sau galbenă, a atins, se vede treaba, și centrul imaculat de la Sibiu.