Visul de aur al imposturii a devenit realitate

Alina. Alina Gorghiu. Alina Ștefania Gorghiu. Ce ascensiune, ce carieră, ce femeie de succes, un exemplu, o inspirație pentru toate tinerele care vor să ajute națiunea implicându-se în politică.

În Tecuci, acolo unde s-a născut Alina, calea ferată e inima orașului, iar gara este compusă dintr-un singur peron înalt. Câte ore, câte zile, câți ani, poate, o fi petrecut Alina pe acel peron, uitându-se cu jind la trenurile care duceau și aduceau oameni între două orașe mari, în timp ce la Tecuci staționau un minut sau două, mereu în grabă. Și câți ani or fi petrecut părinții Alinei pe acel peron, sperând ca măcar urmașii lor să poată fugi din Tecuci fără să mai fie nevoiți să se întoarcă.

În 1978, când s-a născut Alina, căderea comunismului era departe. De fapt, nu se întrezărea nici o posibilitate ca Ceaușescu sau regimul său să se prăbușească. Și ce noroc pe familie de un nume aproape celebru: Gorghiu. Cu siguranță nu de puține ori s-a făcut confuzia Gorghiu-Gheorghiu. Dacă se face azi, când Alina e atât de celebră… Și ce idee strălucită să-ți botezi copilul cu un prenume care întregește imaginea: Alina, că așa le-a plăcut părinților sau nașilor, Ștefania pentru că Ștefania Gorghiu sună încântător într-o lume în care Ștefan Gheorghiu era legendă și academie pentru puietul comunist.

A venit revoluția, Alina avea doar 12 ani și prenumele Ștefania nu lăsase urme în comunicare. Ce bine, ce ușurare! Putea fi doar ea, Alina, fără asocieri cu vreun militant socialist. O viitoare liberală, chiar. De ce nu?

Liceul făcut la Pitești, unde se mutase familia, departe și fără legătură feroviară directă cu peronul depresiv, cu peronul singuratic al gării din Tecuci. Iar apoi, universul întreg deschizându-i-se-n cale, la școlile mari de la București. Și nu oriunde, ci în învățământul privat, la Facultatea de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir“ din București. Licența, evident, dată la stat, pentru că UCDC a fost definitiv acreditată de-abia în 2002, iar Alina și-a terminat studiile acolo în 2001.

Au urmat niscaiva studii postuniversitare la Facultatea de Drept, dar nu știm exact ce fel de studii postuniversitare, pentru că nu există vreun program acreditat care să dureze doar un an. Probabil a fost un master în criminologie nefinalizat. Dar a finalizat masterul la altă facultate particulară, la „Hyperion“. Program mai lejer, nu ca la zbirii ăia de la stat.

Apoi, desigur, din octombrie 2006 până în noiembrie 2006 a urmat studiile post-universitare la Colegiul Național de Apărare, specializarea Securitate și Apărare Națională în cadrul Universității Naționale de Apărare. Ce școală bună e asta, care formează specialiști în securitate și apărare națională în doar o lună. Programul o fi fost un infern, un coșmar. Să înmagazinezi informații pe care alții le strâng în decenii în doar 30 de zile. De excepție.

În paralel, Alina a intrat și în politică, dar și în câmpul muncii. Era și avocat, din 2002, anul aderării la PNL, iar din 2004 a prestat, timp de un mandat, din poziția de consilier local la sectorul 5. Totul pentru a ajunge, în 2008, deputat. Opt ani deputat, până în 2016, iar mai apoi senator, funcție pe care o deține și azi.

Să nu uităm că, între 2014 și 2016, Alina a fost chiar președinta PNL, urmașa directă în funcție a lui Klaus Iohannis. Păcat că a ratat toate alegerile din 2016, că ar fi fost președintă de partid și în ziua de azi.

În lunga sa carieră politică, de 21 de ani, Alina nu apucase să bifeze o singură funcție: cea de ministru. Nu-i nimic. O bifează acum. Și, odată cu venirea ei la Justiție, mai marcăm o premieră: primul ministru al Justiției care a făcut studiile de specialitate la o facultate privată. Mai sunt două ministere unde încă nu crede nimeni că un absolvent de fabrici de diplome ar putea ajunge ministru: Educația și Sănătatea. Dar dacă s-a putut la Justiție, se va putea, cu siguranță, și acolo. Slava!