Jurnalul lui Bănel Nicoliţă
(trimis special în Franţa)
22 aprilie 2012 – Cică a fost alegeri aicea la francezi şi că lumea se plînge că lucrurile e nasoale. Io nu ştiu de ce se mai ţine alegeri şi nu-l aduce pe Lăcătuş, că aşa făcea nea Gigi cînd se nasolea treaba la Steaua.
23 aprilie 2012 – Nu înţeleg ce are lumea cu domnu’ Sarkozy. Domnu’ Sarkozy e un om bun. O dată, eram la antrenament, alergam după un camion de carne între Lyon şi Marseille, şi a trecut domnu’ Sarkozy şi mi-a strigat „Plecă la tine acasă, ţigan nenorocit“, după care mi-a aruncat 300 de euro. A fost bine că am plecat, uitasem lumina aprinsă acasă. În plus, mi-a venit să plîng de bucurie cînd am auzit că m-a făcut „ţigan nenorocit“. De cînd sînt aici toată lumea îmi strigă doar „algerian nenorocit“, „tunisian nenorocit“ sau „senegalez nenorocit“.
23 aprilie 2012 – L-am văzut azi şi pe ălălalt care vrea să fie bulibaşă-şef aici la Franţa, François Hollande. Sînt curios dacă e rudă cu Hollanda, a treia verişoară a lu’ maică-mea.
24 aprilie 2012 – M-a sunat văr-miu Mănel: „Auzi, bă, Bănele, Olande ăsta nu e belgianul ăla de a venit la noi în sat cînd eram mici să filmeze un documentar cu noi la scăldătoare?“. Nu ştiu dacă el e, dar dacă e, un singur sfat am pentru francezi: dacă ajunge preşedinte nu luaţi ciocolată de la el! Io am luat, dar uită-te la mine, şi acum mai tresar cînd mă aleargă un bărbat dezbrăcat prin stufăriş.
Jurnalul lui Nicolas Sarkozy
20 aprilie – Pentru că aveam nevoie urgentă de alegători, m-am gândit să apelez la ţiganii români care s-au dus în ţara lor de origine. Ideea era să le dau 300 de euro ca să se-ntoarcă în Franţa, dar planul meu avea o mare hibă: după nici două săptămâni erau înapoi în România şi nu puteam conta pe ei şi pentru turul doi.
21 aprilie – Sper să câştig alegerile, pentru că nu mi s-ar părea corect să nu mai fiu preşedinte. Doar sunt ungur, iar ungurii, după cum ştie toată lumea, nu pleacă niciodată de la guvernare.
22 aprilie – Mi-a fost ruşine să mai merg acasă după ce s-a anunţat rezultatul alegerilor. Nici n-am intrat bine că m-a luat maică-mea la rost: „Ai văzut câte procente a adunat Hollande? El cum poate şi tu nu? Eu îţi îndeplinesc ţie toate condiţiile şi alţi candidaţi, care nu au ce ai tu şi nu-s la fel de bine serviţi de serviciile secrete franceze, fac un scor mai bun în alegeri“. Mi-am amintit, cu ocazia asta, că nimeni nu ştie să pedepsească mai sever decât maică-mea: nu mi-a mai dat voie la televizor o săptămână. A spus că nu mai am ce căuta pe sticlă după ce am luat doar 24 de procente.
23 aprilie – Bine măcar că n-a fost un eşec total. Le-am spus celor de la comisia electorală că mi-ar plăcea să fiu trecut în partea de sus a buletinului de vot, ca să par mai înalt, şi m-au ascultat. Mi se părea extrem de nasol ca Marine Le Pen, care e pe pagina cealaltă, să fie mai înaltă decât mine. Ce, e nevastă-mea?