Caţavencii

Vladimire, nici nu știi ce wanted începi să fii!

36 de țări, majoritatea europene, au pus la cale un tribunal special, bun să-l judece pe gaspadin Putin pentru măgăria făcută Ucrainei. Ghiciți care țări numite Bulgaria, Ungaria și Slovacia au refuzat să participle.

Americanii confirmă: SUA nu vor trimite 4.000 de militari în Polonia. Probabil ca să suplinească pentru ăia 5.000 pe care îi retrag din Germania.

Israelul a obținut un surprinzător loc 2 în finala Eurovision. Ce l-a recomandat pentru o asemenea poziție? Vocea și talentul, ca să cităm o celebră scenă în care artista întinde plicul care le conține pe amîndouă și ceva pe deasupra.

Donald Trump avertizează Iranul că, dacă nu acceptă un acord, va avea parte de vremuri foarte grele. Aproape la fel de grele ca restul lumii, aruncată prostește într-o criză de combustibil.

Două avioane de vînătoare s-au pupat în zbor la un show aviatic din Idaho. Cauza probabilă fiind necunoașterea limbii române. Să fi știut măcar unul să zică Dă-te, bă, la o parte, că nu ți-a luat mă-ta cer,această tragedie ar fi fost evitată.

Nava de croazieră MV Hondius ajunge luni cu focarul de hantavirus intact în portul Rotterdam. Cetățenii sînt rugați să-și aducă aminte că e vorba doar de o simplă răceală.

Vladimir Putin va face o vizită în China după vizita americană, dar fără nici o legătură cu ea. Deja rușii conspiraționiști au început să facă glume despre cum Putin e de fapt o marionetă chineză. De unde le-o fi venit ideea?

Și, dacă tot vorbeam de vizita americană în China: a fost un succes deplin. Pentru detractorii președintelui american și pentru susținătorii prezidentului chinez, dar nu fiți și voi chițibușari acum. Poate că Trump obținea mai multe dacă mergea să se roage la Marele Zid Chinezesc, după pilda Ierusalimului.

Exit mobile version