Nu trebuie să te fi uitat foate atent la declaraţii pentru a sesiza diplomaţia slinoasă cu care ştabii politici, fie ai USL, fie ai PDL, vorbesc despre partidul lui Dan Diaconescu. Toţi încearcă să-şi ascundă interesul pentru o alianţă tomnatică cu domnu’ Dan sub o lehamite potolită, combinată cu glumiţe inofensive gen „Hai, dom’le, să-l lăsăm pe Diaconescu, că are treabă s-o găsească pe Elodia“.
Oricît de mult s-ar înşela sondajele, Partidul Poporului are mari şanse să pupe Parlament. Iar asta înseamnă că stimatul Florin Condurăţeanu ar putea să spere sincer la un job de ministru al Sănătăţii sau, mă rog, al Alimentaţiei ori al Slăbitului Sănătos. Şi mai înseamnă că fostul amic din Caracal al lui Marius Tucă, multimilionarul cu Bentley alb şi, mai nou, cravată violet, cel care se lăsa băgat în tomberon de Tolea şi care o aducea pe erudita Magda Ciumac să-i danseze pe masa din studio, va fi biela-manivelă a viitoarei alianţe de la conducerea României. În mod normal, într-o ţară normală, cu locuitori normali, asta sună a glumă proastă. Aici, însă, e doar un nou capitol din tragedia politicii jucate cu zîmbetul cinic pe buze de actori necalificaţi, care au înţeles cît de profitabil poate fi, în lipsa chefului sau a unei alte calificări serioase, să joci rolul caricaturii lui Vlad Ţepeş salvînd poporul. Acum cîţiva ani, doar Vadim Tudor venea cu texte dintr-astea.
Măcar tribunul ştia cînd a domnit voievodul şi ce hahaleră medievală era. Azi, după ce Băsescu a ridicat la nivelul multor sute de milioane de euro cota de piaţă a vladţepeşismului, deja e înghesuiala dracului, ca la metrou, pe nişa asta de adventişti ai reîntrupării ţeparului romantic. Iar băiatul din Caracal a simţit că poate încă să profite. Toţi aceşti politrucieni, fiecare după cît l-au dus cultura generală, instinctul şi ambiţia, a înţeles suprema banalitate: în această ţară de pîrliţi, minţiţi încă de la naştere, e suficient să dai pe la nasul prostimii un damf de anticorupţie pentru a încasa prima electorală.
Pentru Dan Diaconescu a fost suficient să se aşeze la o masă, undeva la şosea, înconjurat de cîţiva adepţi plătiţi, şi să spună zi şi noapte cum o să-i tragă el în ţeapă pe hoţi, cum o să stranguleze cu mîna lui corupţii şi cum o să reteze personal, cu fierăstrăul instalatorului OTV, mîinile şpăgarilor. Cam ca Băsescu, dar mai pe faţă. În final, mai mult de 5% din telespectatorii săraci l-au crezut. Îi e suficient ca să poată juca rolul UDMR în orice combinaţie electorală şi să-l impună, la Administraţie şi Interne, ca pe-un bun coleg de cabinet pentru nea Florin Condurăţeanu, pe incoruptibilul Sorin Ovidiu Bălan. Şi nu uitaţi vorba aia cu statul pe-aproape: cînd statul e pe-aproape, nici nu mai ştiţi cît cîştigaţi.