Un bărbat care se așează la masa prietenilor lui și-și trântește ostentativ cheile de la mașină între pahar și furculiță nu o face pentru că n-ar avea buzunare, ci pentru că vrea, în felul lui, să-și marcheze teritoriul, dar regulile sociale încă acceptate îl împiedică să se descheie la șliț și să se pișe de jur împrejur. E ca un trișor la cărți care nu mai așteaptă ca ceilalți să liciteze, pentru că el are deja 6 ași iar ceilalți au maxim caré de 2, servit tot de el. Inevitabil, discuția va porni sau va ajunge cândva la mașini, iar el și-a arătat atuurile de la bun început. Orice ai zice, cu un Renault sau cu o Kia nu poți bate mașina germană. Punct. Dacă încerci, totuși, să argumentezi, te-ai ars. Mașina germană nici măcar nu se combate. Practic, de când Odoacru a pus prima roată pe străzile Romei, nu există wagen mai bengos decât cel german.
De aproape două decenii, nimeni nu mai vinde mașini. Toți marii producători auto vând imagine, emoție și certitudinea că vei sta prin service din ce în ce mai des. Mașinile fiabile sunt nerentabile. Marii producători nu mai trăiesc, realmente, din vânzări, ci din service-ul post-vânzare. Chiar înainte de recenta criză mondială, Ford pierdea 100 de dolari la fiecare mașină vândută. Norocul lor că-și scoteau pârleala cu service-urile monomarcă, fără a căror frecventare mașina își pierdea garanția. Însăși ideea de garanție de 5 sau 7 ani pentru o mașină nu este decât un cârlig de marketing, menit a te ține legat de service-ul companiei producătoare. Căci, altfel, lista subansamblelor neacoperite de garanție este mai lungă decât o tăcere lungă de-a lui Iohannis.
Se vinde imagine, așadar, pentru că e mai rentabil așa. Doar aproximativ 30-40% din prețul unei mașini este dat de costul de producție, uneori chiar și mai puțin. Restul, până la zecile de mii de euro pe care-i cheltuie unii, vine din marketing, publicitate și șpăgile date în anumite țări decidenților care cumpără flote pentru instituții de stat. Imaginea este, la o mașină de secol XXI, mult mai importantă decât motorul. Nu contează, de exemplu, că o mașină nemțească are rezultate proaste la testele de siguranță EURO NCAP. Oamenii continuă să-și cumpere mașini nemțești pentru că sunt sigure. Sunt ca niște tancuri. Se moare ușor și-n tanc, e drept, dar nu mai contează. Cum nu contează nici că Volkswagen, de exemplu, a dispărut de ani de zile de pe lista mașinilor fiabile din Germania, fiind întrecută grav de japoneze, coreene și chiar de mașinile franțuzești. Există chiar o glumă care circulă prin lumea salesmanilor auto: “Dacă l-ai făcut pe unul să cumpere un Volkswagen convingându-l că e o mașină fiabilă, atunci ăluia poți să-i vinzi absolut orice!”.
Ei bine, scandalul falsificării emisiilor de noxe tocmai în imagine lovește. Nu interesează pe nimeni, cu adevărat, soarta stratului de ozon sau cea a calotei glaciare. Dar imaginea de pricepuți în ale automobilismului a milioane de cumpărători are grav de suferit. Băieții care s-au fălit cu alegerea lor băgându-ți sub ochi cheile cu sigla VW sau Audi și-au închis telefoanele, ca să nu fie agasați de ăia pe care i-au luat peste picior pentru imbecilitatea fără margini de-și lua orice altceva decât mașină germană. Următoarea bere cu băieții va fi peste 5 ani, când își vor termina leasingul la Polo și-și vor putea cumpăra ceva cinstit de la Tata Motors.
Șmecherul din Wolfsburg care a hotărât să păcălească autoritățile din atâtea țări cu un soft amărât a dat o grea lovitură celei mai profitabile industrii de prostit bărbații. Încă una ca asta și industria orgasmului mimat va trece pe primul loc.
Exclusiv online