Mereu, când cineva pierde alegerile, aflăm că partidul îi dispare complet. În 2012, România nu avea nimic pe partea dreaptă. Acum, în doi ani de zile, stânga face și ea implozie. Pare că la fiecare doi ani de zile se produce un fel de alternanță nu la putere, ci la clasa politică, că oameni care n-au mai fost apar în prim plan, iar expirații se întorc la vechea meserie, dând iar spargeri de locuințe atunci când proprietarii sunt în concediu. Își mai amintește cineva de perioada în care se înființau zilnic partide populare de apartament? Erau vremuri nebune, când pentru pornirea unei întregi mișcări îți trebuiau doar o conexiune la Internet și câteva ore libere în care să redactezi manifestul. Platforma Noii Republici ar trebui să devină obiect de studiu în toate școlile de umor involuntar.
Mă rog, acum se discută despre un nou partid de stânga. Nevoia pare atât de mare încât și liderii dreptei spun că avem nevoie de niște socialiști puternici. Votanții dreptei se arată și ei interesați să apară un partid nou de stânga împotriva căruia să voteze. Probabil că mulți au boicotat alegerile nu din cauză că nu aveau pe ce pune ștampila, ci pentru că nu aveau împotriva cui să îndrepte un vot negativ. Nu e normal, cu alte cuvinte, să votezi împotriva PSD-ului. Trebuie să votezi împotriva unui partid de stânga mai bun decât PSD-ul.
Acum este momentul, cred, să ne amintim că n-avem și n-am avut, de fapt, nici un partid de stânga, nici măcar unul lamentabil. Pentru că PSD-ul bifează niște caracteristici care îl scot din tabăra stângii și de pe tot eșichierul politic, în general. Cum ar veni, partidul pe care-l conduce acum Ponta nu e nici de stânga, nici de centru și nici de dreapta. E mai de spate, așa.
În primul rând, socialiștii noștri sunt extrem de conservatori. De 25 de ani, au ținut cu dinții de un statu quo extrem de convenabil pentru ei. Chiar și atunci când au acceptat politici mai progresiste, au făcut-o în ideea de a păstra ce mai putea fi salvat. Apoi, electoratul PSD-ului nu-i alcătuit atât dintr-un proletariat cu conștiință de clasă, care se organizează în sindicate, cât din niște enoriași de la țară. Lor nu le propui politici protecționiste, ci le gâdili orgoliul cu mândria de a fi român. Aceiași oameni sunt extrem de reticenți față de drepturile individuale ale unor marginali. Așa se și explică șuturile pe care și le-a luat Remus Cernea de la colegii pesediști, atunci când a vrut să vorbească despre toleranța religioasă și despre minoritățile sexuale.
Dacă PSD-ul caută să vrăjească ideologic niște oameni, aceia sunt votanții dreptei. Așa se explică apetența lui Ponta pentru business și neoliberalism. Momentan, PSD-ul e un partid de dreapta care, întâmplător, are puși deoparte niște votanți captivi, pe care poate conta oricând. Dacă vrea să devină un partid de stânga, trebuie să le dea drumul și să încerce să-i câștige pe bune.