Votul fără creier

Erdogan îi cheamă înapoi în Turcia pe oamenii de știință care au părăsit țara. Fuga „creierelor”, o minoritate la drept vorbind, se dovedește mai păguboasă decît credea noul sultan, deși victoria lui în Turcia profundă, cea majoritară, la recentele alegeri l-a liniștit politic pe Erdogan asupra susținerii de care se bucură. Doar că economia țării sale merge din ce în ce mai prost și lira turcească, moneda, nu instrumentul muzical cu acest nume, e tot mai vlăguită.

După încercarea de lovitură de stat, Erdogan, acest fost fotbalist care a absolvit o școală de predicatori musulmani, i-a hingherit pe intelectuali și nu i-a iertat nici măcar pe academicienii pe care-i știa împotriva lui, dinainte. Or, de pe urma acestei răfuieli, a făcut el liniște în Turcia, dar s-a trezit că au întins-o multe creiere în străinătate și că tinerimea studioasă nu mai vrea să se întoarcă în patrie, de prin țările occidentale unde s-a dus să învețe carte.

Așa că, chiar dacă Erdogan e susținut și de o parte consistentă a turcilor din diaspora, sultanul a descoperit că una e afacerea cu voturile pentru el și cu totul altul e mersul economiei turcești. Fostul fotbalist a descoperit, cred, că o minoritate îi poate luxa victoria politică, chiar dacă voturile ei nu contează. Invitația lui de azi către oamenii de știință să se întoarcă în Turcia se bate însă cap în cap cu războiul lui cu intelectualii pe care i-a prigonit după  eșuata lovitură de stat. Asta fiindcă, mărginit la minte, sultanul de azi a uitat lecția Imperiului Otoman, care primea la Istanbul minți strălucite din toată lumea și care, pe criteriul meritocrației, își proteja intelectualii, chiar dacă, în luptele de palat pentru dobîndirea sultanatului, unii dintre ei erau de partea candidatului care pierduse competiția.

În campania sa din Egipt, prins la strîmtoare, Napoleon a dat celebrul ordin: „Măgarii și intelectualii la mijloc!”. Adică nu trebuia să se afle în primejdie nici unii, nici alții. De pe urma acestei politici napoleoniene , de protejare a intelectualilor, Franța avea să-și revină economic, chiar și după înfrîngerile pe care le-a suferit în războaiele din secolul al XIX-lea. Același lucru s-a întîmplat și la noi pînă în timpul dictaturii legionare, apoi, pînă la venirea la putere a comunismului, cînd oamenii de știință au ajuns în pușcării sau au fugit din țară. Invitațiile de a-i aduce în România pe cei plecați n-au avut succes. Ca și în Turcia lui Erdogan, invitația depinde de cine o face, chestie la care ar merita să mediteze și politicienii noștri de cînd România a devenit o țară din care creierele pleacă, de cele mai multe ori fără întoarcere.