Jurnalul lui Vladimir Putin (comandat suprem al flotei de submarine)
19 octombrie 2014
Dragă jurnalule, nu este adevărat că am trimis un submarin pe coasta Suediei. E vorba de un submarin olandez. Se și vede după literele chirilice vopsite la prova și după fumul gros care iese din el.
20 octombrie 2014
OK, recunosc. Nu știu cum v-ați prins, dar e adevărat. E un submarin rusesc pe care l-am trimis într-o misiune extrem de dificilă. Mi-am cumpărat recent un corp de mobilă VITTSJÖ de la IKEA și, cînd am deschis pachetul, am găsit în loc un SVARTÂSEN. N-are rost să vă zic că m-am enervat, dar cînd l-am returnat mi-au spus că nu se mai găsește VITTSJÖ pe nicăieri. Din clipa aia am trimis toate submarinele să pîndească coastele Suediei ca să-mi zică cînd mai bagă.
21 octombrie 2014
Singurul motiv pentru care am trimis un submarin în largul Stockholmului este că Suedia are o politică foarte tolerantă față de homosexuali, iar eu nu pot să-i sufăr. Le-am ordonat celor din submarin să meargă foarte-foarte încet și, chiar cînd ajung în dreptul orașului, să deschidă larg geamurile și să strige chestii jignitoare, ca de exemplu: “Homosexualilor, sînteți o rușine, nici măcar nu vi se asortează poșeta cu outfit-ul” sau “Pantofii ăia vă fac să păreți grași”. Din păcate, am omis să le spun să iasă la suprafață înainte de a deschide geamurile, așa că am mai pierdut un submarin.
Jurnalul lui Ingmar Ikeason (general suedez)
18 octombrie
Le-am zis soldaților mei că ne paște un mare pericol. Un submarin rusesc s-a apropiat periculos de mult de țărmul nostru. Din păcate, bieții recruți sunt cu moralul la pământ, deoarece azi nu s-a mai servit la popotă hrană produsă local, laptele bio a întârziat pentru a cincea oară, iar mulți dintre ei sunt alergici la gluten. Unde mai pui că vreo doi au fost deranjați de tonul pe care l-am folosit atunci când le-am semnalat pericolul. Nu prea știu cum să le intru iar în grații. Cred că o să-i invit la o ședință de shopping, pentru că asta le readuce mereu zâmbetul pe buze și le redă cheful de luptă.
19 octombrie
Am încercat să atacăm o navă rusească, dar unul dintre soldați s-a întors la unitate, practic distrus de cuvintele dure pe care un inamic i le-a adresat. Printre lacrimi, tânărul războinic mi-a mărturisit că inamicul i-a vorbit extrem de urât, folosind cuvinte care nu pot fi rostite în public. A încercat, se pare, să-i arate că violența verbală nu este soluția, însă rusul a început să tragă asupra lui și deja în punctul ăla nu mai aveai cu cine discuta.