În toamna lui ’79, o actriță de 34 de ani cu oarecare succes la Hollywood, mamă single a șapte copii, dintre care patru adoptați, se întîlnește cu totul întîmplător într-un restaurant newyorkez cu o vedetă a cinema-ului american. Un Don Juan tomnatec, cu zece ani mai mare decît ea, cu care, încet-încet, de la plimbări romantice și discuții despre cărți și piese favorite, ajunge și în pat. Inițial, el evită să-i cunoască copiii, apoi, pe măsură ce se poartă tot mai frumos cu ei, devine un fel de father figure pentru micuții care se atașează de nenea ăsta care le face toate mofturile. Dar dumnealui, just boyfriend-ul, nu-i interesat să le fie tată, preferă să-și păstreze libertatea, refuzînd asumarea responsabilităților: alege doar drăgălășeniile, nu partea cînd trebuie schimbate scutece.
Cînd în familie apare o nouă membră, Dylan, bebelușa adoptată de care se simte tot mai atras, holteiului declarat începe să-i placă să joace și rolul tatălui. Petrece tot timpul disponibil cu ea, cumpără tone de jucării, îi recuperează ursulețul uitat la hotel într-o excursie europeană, care călătorește la clasa întîi, cu primul avion, ca să-și reîntîlnească stăpîna. Treptat, afecțiunea pentru Dylan crește pînă la cote nefirești: e acolo doar pentru ea, ceilalți copii par să nu existe. De la un moment dat încolo, copleșită de prezențele lui insistente, fetița se încuie în toaletă, se ascunde, se retrage în sine. Încercînd să scape de el, fosta copilă extrovertită ajunge la terapie și psihologul află că are un secret.
În august ’92, Mia Farrow îl acuză pe Woody Allen de abuz sexual asupra lui Dylan (7 ani), iar Woody neagă vehement. Recunoaște însă public că e îndrăgostit de fiica cea mare a lui Mia, Soon-Yi, 21 de ani, și contraatacă în instanță, pentru a obține custodia completă a copiilor trecuți și pe numele lui. Un proces pe care îl pierde, cumva la schimb cu exonerarea de acuzațiile de abuz sexual: deși există temei, procurorul decide să nu deschidă dosar penal, în interesul lui Dylan, împiedicînd astfel traumatizanta ei citare ca martor în sala de judecată.
Au trecut aproape 30 de ani de cînd nu se știe ce s-a întîmplat exact în spatele scandalului care a împărțit nu numai familia Farrow, ci și America, în două: fanii lui HollyWoody, care îi cred explicațiile că Mia a înscenat totul, furioasă pe relația lui cu Soon-Yi, și cei care, mai nou, în siajul #metoo, se dezic total de el și îl consideră vinovat.
Allen v. Farrow povestește cazul din perspectiva taberei Farrow, Allen fiind pus aici într-o lumină foarte proastă. Gen, nu sîntem 100% siguri c-a greșit din punct de vedere legal, dar, moral, clar e în culpă. Deși investigația a durat cîțiva ani, documentarul pare o bîrfă, nu un demers jurnalistic complet: a fost ascultată doar o singură parte, acuzatul fiind prezent doar prin vocea decupată tendențios din convorbirile telefonice înregistrate sau audiobook-ul memoriilor sale recent apărut. Oricît de tulburătoare ar fi confesiunea copilei de odinioară și trauma semivindecată peste care n-a trecut încă, absența apărării și a dovezilor de netăgăduit ale infracțiunii transformă totul într-un proces emoțional în lipsă, cu verdict dinainte stabilit. O acuzație atît de gravă, ca aceea de pedofilie, nu poate fi judecată de media, oricît de obiectiv ar încerca să fie demersul. Și de asta sînt conștiente ambele părți: după cum însăși Mia declară, citîndu-l pe Woody, „nu contează ce-i adevărat, contează ce este crezut“.
Allen v. Farrow, 2021-, prezentarea cam one-sided a relației toxice dintre Woody Allen și Mia Farrow, regizat și produs de Kirby Dick și Amy Ziering, patru episoade de 56-73 de minute, difuzat de HBO, disponibil și pe HBO Go.