Caţavencii

Workaholic-ii anonimi, pe care comedia i-a făcut celebri

Workaholics e unul dintre acele seriale incredibil de simple. Te uiți la câteva episoade și ai impresia că oricine poate să facă un serial de comedie. E aproape ca și cum ai avea un blog. Nimeni nu poate să spună că n-are ce să scrie pe un blog personal. Workaholics pare atât de simplu pentru că e un sitcom făcut după cea mai veche rețetă din lume: trei prieteni stau împreună într-o casă și fac tot felul de glume, în timp ce încearcă să nu-și ia foarte în serios sarcinile de serviciu de la firma de telemarketing unde lucrează. Formula serialului e atât de simplă încât până și formația românească de hip-hop umoristic Ca$$a Loco a avut un show similar, prin 2002. Orice grup de trei sau mai mulți oameni care fac glume împreună ar trebui să aibă propriul lui sitcom, în care să-și dezvolte micile poante și conflicte interne pentru a umple un episod de douăzeci de minute.

Și, ca dovadă că serialul nu e făcut după o rețetă foarte elaborată, personajele se disting greu unul de celălalt. Bineînțeles că, dacă stai să-i urmărești cu atenție, fiecare are caracteristicile lui, măcar din cauză că unul e mai înalt, iar altul mai gras sau cu părul lung. În linii mari, însă, toți trei sunt niște tipi de douăzeci și ceva de ani, cam la fel de haioși, amatori de iarbă în aceeași măsură și cu o raportare similară la munca de birou. Nu e ca-n serialele de comedie cu care ne-am obișnuit, în care Joey excelează la agățat, Ross e tocilarul grupului, iar Chandler face permanent glume pe care nu le gustă nimeni în afară de spectatorii din anii ’90 ai sitcom-ului. Workaholics e atât de puțin lucrat la capitolul personaje, încât cu greu i-ai deosebi pe protagoniști dacă unul dintre ei n-ar avea părul excesiv de lung și-o mustață ciudată, ca o dungă de murdărie bej. Scenariul este, însă, pe cât de simplu, pe atât de bun. Glumele tind să le iasă amuzante, iar interpretarea e atât de naturală încât ai senzația că oamenii ăia nu pot juca și alte roluri. După ce te uiți la mai multe episoade, riști, totuși, să rămâi cu o impresie greșită despre locurile de muncă ale americanilor. E doar o iluzie că tot ce faci la birou este să glumești pe seama șefei și să fumezi iarbă în imensa pauză de la prânz.

Workaholics (2001- ), comedie, 21 de minute, difuzat de Comedy Central. Cu: Blake Anderson, Adam DeVine, Anders Holm.

Exit mobile version