Nu ştiu ce m-a apucat. M-am uitat la X-Factor. Şi trebuie să recunosc: de data asta, nu sînt probleme la masa juraţilor (practic, Bittman, Delia şi Cheloo sînt exact ce trebuie să fie şi cu mult peste ceea ce este la ediţia franceză a emisiunii, de pildă). Dimpotrivă: ca de obicei, sînt probleme la masa producătorilor de la Dansez pentru tine. Căci asta e, mai nou, găselniţa profesioniştilor din Băneasa care şi-au format reflexul condiţionat de a adulmeca profund orice reţetă de succes trasă de Adrian Sârbu: să alterneze reprizele de cîntat cu pauzele emoţionante, dedicate aşa-numitelor „cazuri sociale“.
În ultima ediţie X-Factor, am putut observa, in extenso, cît de greu o duce cu banii mama unui concurent pe nume Tudor Turcu. Au urmat minute bune consacrate nevăzătorului Ioan Man, care a primit o maşină de scris pentru nevăzători de la colegii lui de concurs. Sensibil, finuţ şi, evident, imposibil de privit. Apoi a intrat în scenă fata-care-îşi-întîlneşte-tatăl-biologic-pe-care-nu-l-a-mai-văzut-de-13-ani (Iulia Manolache). Ceva gen Dansez pentru tine meets Surprize, surprize. Sau, cum se vede de la mine din fotoliu, gen Fuck off meets Fuck you!
Această decizie avortonică de a transforma un talent show într-un talent freak show în care cazurile sociale sînt etalate heirupist, ca femeile cu barbă în tîrgurile interbelice, are nu doar efectul dezgustător de a stoarce lacrimi din curul empatic al românului. Dar şi efectul secundar indiscutabil de a defavoriza concurenţii care au imensul ghinion de a se fi născut fiziologic normali. Şi de a proveni din familii cît de cît decente din punct de vedere financiar. Căci dacă-i dai românului o cauză cu aparenţe sociale care nu-l costă mai mult de un SMS şi o vadră de lacrimi nu te poţi aştepta să voteze corect, cum îi dictează piticul enervant al conştiinţei. Sau, prin reducere la absurd, urechea şi cultura muzicală.
P.S. Dacă cumva Tudor Turcu va cîştiga X-Factor, se pune întrebarea ce va fi în sufletul lui de băiat foarte amărît şi destul de talentat: recunoştinţă sau mîndrie?
Publicat în Cațavencii, nr. 48, 5-11 decembrie 2012