În mizerabila și întunecata Londră a sfîrșitului de secol XIX, mai exact, chiar în anul în care irlandezul Bram Stoker corecta ultimul capitol și se pregătea să-l dea la tipar pe Dracula, se întîmplă brusc nemaivăzutul, fantasticul, supranaturalul: o navă extraterestră apărută din senin deasupra orașului împrăștie mii de luminițe magice peste trecătorii fascinați, înțepeniți cu privirea în sus în ploaia de steluțe colorate care-i transformă pe o parte dintre ei în Supermani.
Trei ani mai tîrziu. Societatea s-a obișnuit oarecum cu cetățenii ăștia ceva mai speciali, atinșii, deși încă îi marginalizează, privindu-i ca pe niște ciudați de care trebuie neapărat să te ferești. Pentru apărarea acestei minorități majoritar feminine, există Orfelinatul, un adăpost privat al tuturor atinselor, manageriat de cele mai înfipte dintre ele, tînăra văduvă Amalia True, hotărîta bătăușă clarvăzătoare care are viziuni cu frînturi de viitor, și prietena ei, domnișoara Adair, brilianta inventatoare de diverse gadget-uri propulsate de ultimul răcnet al tehnologiei, electricitatea. Dintre chiriașele cu superabilități se remarcă Mary cea cu voce de înger, solista cîntecului de sirenă pe care îl aud doar atinșii, gigantica domnișoară Primrose, o Alice din Țara Minunilor care a mîncat prăjiturica de creștere și-a rămas așa, și Myrtle, fata devenită peste noapte poliglotă în toate limbile Pămîntului, mai puțin engleza pe care-a uitat-o cînd s-au încărcat toate celelalte. De mare ajutor pe lîngă ele e și un felcer de culoare capabil de-a vindeca răni complicate fără instrumentar și medicamente, doar cu superputerea învestită în el de magica ploaie venită din spațiu. Tabăra cealaltă, atinșii răi care-i tot atacă pe cei buni, condusă de cinica Maladie, un Joker feminin dornic de răzbunare pe toată lumea, cuprinde deocamdată doar o aruncătoare de flăcări indecisă cu cine să țină în meciul ăsta și niște mascați siniștri pe post de sperietoare de copii obraznici și parteneri de luptă, pardon, încasatori de pumni, ai Amaliei.
Cu costumele sale strălucitoare și decorurile scumpe, The Nevers pare un spectacol de circ fără prea multe numere în program, în care parada clovnilor trebuie să țină loc și de dresură de animale, și de înghițitori de săbii, și de gimnaști la trapez. Fantezia personajelor, care mai de care mai flamboaiante (una de bandă desenată în care Mary Poppins s-a întîlnit cu niște vrăjitorii à la Harry Potter, în stilul impus în ultima vreme de filmele Marvel cu mare succes la publicul consumator de popcorn), ia ochii telespectatorului, într-o încercare de iluzionism care să facă uitat scenariul confuz cu acțiune haotică, confruntare neclară și motivații absente, din care reiese doar că eroii poveștii sînt societatea asta de binefacere feministă dornică să facă educație progresistă în bigotismul și înapoierea unei epoci patriarhale superconservatoare care se teme de schimbare ca Necuratul de săpunul cu tămîie. Să faci propagandă pe temele actualității, vorbind, chiar și în subtext, de egalitate de șanse și de acceptarea diversității, într-un timp în care negrii abia scăpau de sclavie și femeile n-aveau încă drept de vot, e însă nu numai paranormal, dar și spectaculos de ridicol.
The Nevers, 2021-, dramedie SF cu supereroi politically corecți în Londra victoriană, creat de Joss Whedon, șase episoade de 54-64 minute, difuzat de HBO, disponibil și pe HBO Go.