În ianuarie 2017, precum și în februarie, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru că o ordonanță de urgență pe care o simțeau nelalocul ei ar fi fost adoptată #noapteacahoții, fără dezbatere publică. Asta s-a spus, întâi de toate: că ora nu era potrivită, că nu s-a discutat despre prevederile ordonanței, că prevederile din ordonanța cu pricina nu se regăseau în programul de guvernare propus de PSD.
Luni, 20 noiembrie 2017,
nu a ieșit nimeni în stradă, iar marți, 21 noiembrie 2017, nu a ieșit nimeni în stradă pentru a trage un semnal de alarmă asupra adoptării legii achiziției de rachete Patriot.
Această lege s-a aflat în dezbatere publică până pe 31 octombrie. Un fel de a spune că s-a aflat în dezbatere publică. Pentru că absolut nimeni nu a discutat despre asta. În această achiziție nu a fost absolut nimic transparent, nu s-a dezbătut și nici măcar nu știm ce oră era în România când cineva a decis că rachete Patriot trebuie să luăm, nu altceva. Cine a decis asta? Habar n-avem, că nu ne-a spus nimeni.
Lipsa totală de transparență
în materie de achiziții de armament depășește orice limită a bunului-simț. Chiar și pentru statul român, secretos și misterios, o achiziție de peste patru miliarde de dolari nu ar trebui să fie o atât de mare taină. Or, de fapt, publicul român a aflat că vom cumpăra rachete Patriot dintr-o scrisoare a Departamentului de Stat al SUA, nu dintr-un comunicat al CSAȚ și nici măcar dintr-o inițiativă legislativă. În mod normal, însă, parcursul ar fi trebuit să fie cu totul și cu totul altul. Ministerul Apărării ar fi trebuit să ceară un anumit tip de armament. Ar fi trebuit să propună variante, pentru că există variante pentru absolut orice tip de armament care poate fi achiziționat. Ar fi trebuit ca CSAȚ să analizeze cererile MApN, eventual să le amendeze sau să le tempereze și apoi să le trimită Guvernului, care poate avea inițiativă legislativă. Inițiativa ar fi trebuit să se afle în dezbatere publică reală, pentru că este vorba despre achiziții extrem de mari, care depășesc în valoare câteva autostrăzi. După această dezbatere publică reală și existentă, Parlamentul ar fi trebuit să decidă, finalmente, ce se achiziționează și cu ce costuri.
Ei bine, nu s-a întâmplat
așa ceva. Nu s-a întâmplat așa ceva nici în cazul achiziției de avioane F-16, second-hand, și nu s-a întâmplat, iată, nici în cazul achiziției de rachete Patriot. Decizia achiziției de rachete Patriot a fost luată, pe șest, chiar înainte ca MApN să trimită Parlamentului un memorandum privind programul multianual de înzestrare a armatei. Decizia, se poate spune, a fost luată cu mult înainte de a se discuta în CSAȚ despre această achiziție. Luni și marți, Parlamentul nu a făcut altceva decât să aprobe o decizie pe care o luase oricine altcineva și care i-a fost impusă, lui, Parlamentului, în urma unor presiuni dintre cele mai diverse. S-a aflat, până la urmă, că escala inopinată a secretarului de stat american în România a avut exact acest scop: tragerea de urechi a Parlamentului pentru că nu a aprobat încă de săptămâna trecută achiziția de rachete. Pentru că, ce să vezi, deși nu exista acordul Parlamentului, americanii așteptau deja prima tranșă de bani, peste 750 de milioane de dolari.
Este vorba despre
lipsă de transparență pentru că, asemeni cazului achiziției de F-16, nici măcar nu ni s-a explicat de ce s-a ales o anumită soluție. Atâta vreme cât există mai multe variante cât de cât asemănătoare pe piață, este nevoie de o explicație oficială pentru alegerea făcută. De ce, de exemplu, România cumpără prezentându-le drept rachete antiaeriene niște sisteme defensive care sunt proiectate să acționeze mai degrabă împotriva rachetelor, nu a avioanelor? Pentru că Patriot are o lungă istorie de doborâre a rachetelor, nu neapărat glorioasă, dar istoria folosirii sistemului împotriva avioanelor este de-a dreptul lamentabilă. Din cele patru ținte/avioane doborâte de sisteme Patriot, un singur avion aparținea inamicului, celelalte trei aparținând forțelor aeriene ale aliaților. Deocamdată am cumpărat o singură baterie Patriot, dar vom ajunge la șapte. Avem prea puține avioane proprii pentru a ne permite 28 de rachete Patriot funcționale. Probabil că, pentru a avea ce doborî, va trebui să ne întindem și la avioanele vecinilor bulgari și maghiari, membri NATO ca și noi.
Bun, cumpărăm arme,
dar nu pentru că am fi obligați de tratatul de aderare la NATO. Așa cum am mai scris cu luni în urmă, nu există nici măcar un singur act ratificat de Parlament prin care să ne obligăm să cheltuim 2% din PIB pentru armată. Iar în tratatul de aderare la NATO, ratificat de Parlament, nu există nicăieri această prevedere, așa cum greșit pretind, din când în când, diverși pafariști.
Problema, în definitiv, asta e: Parlamentul nu este consultat în probleme majore, este ocolit brutal, iar când, totuși, Parlamentul nu este ocolit, este folosit drept breloc al unor generali sau politruci aflați periculos de aproape de comisioanele vehiculate în industria de armament.
Da, Parlamentul e ăla care e, cu o imagine distrusă după ani de campanie potrivnică. Dar tot e mai democratic să lăsăm Parlamentului deciziile majore. Fie și pentru faptul că sute de oameni sunt mult mai greu de cumpărat decât unu-doi generali și câțiva șmenari cu atribuții de consilieri.