Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Zece ani grei, mititei

Zoom Zece ani grei, mititei

Acum vreo unsprezece ani, dacă nu mă înșel, Ivan Patzaichin l-a întâlnit pe Teodor Frolu. În Deltă, la Uzlina, la un festival gastronomic.

Doru (Teodor) venea din zona antreprenoriatului, a designului și imaginii, zone în care se mișcă, natural, și astăzi. „D“-ul din DC Communication, probabil cea mai veche firmă românească de PR, vine de la Doru. „C“-ul vine de la Crenguța.

Ivan venea din legenda celui mai mare campion român al tuturor timpurilor. Așa face el: din când în când mai coboară din legendă și se arată muritorilor, pentru a le spune că da, se poate. Se poate să pleci la o vârstă fragedă din inima Deltei, de la Mila 23, și să ajungi, muncind, mai sus decât a ajuns cineva vreodată. În cazul ăsta în sport, dar am crezut și cred mereu că Ivan ar fi ajuns sus, sus de tot în orice domeniu și-ar fi propus.

Cam la un an după ce s-au întâlnit

cei doi s-a născut Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23. S-a formalizat, de fapt, prin niște hârtii oficiale. Pentru că întâlnirea dintre cei doi născuse deja scântei, idei și proiecte. Asociația nu e decât forma juridică prin care doi pătimași își pot realiza visele și viziunile.

Este o listă extrem de lungă a lucrurilor pe care le-a făcut Asociația Ivan Patzaichin în doar zece ani. Extrem de lungă. Te uiți la toate chestiile făcute de ei și nu-ți dai seama cum Dumnezeu au reușit, cum au avut timp pentru toate. Căci echipa care lucrează la toate aceste proiecte e bună, foarte bună, dar nu chiar numeroasă. Dar, de bine că e, nu-i de mirare că proiectele sunt.

Acum, după zece ani,

poate că festivalul Rowmania, care are loc la fiecare sfârșit de august, început de septembrie în Tulcea, ar fi căpătat o dimensiune aniversară. Dar pandemia n-a mai lăsat loc și pentru festivaluri, pentru caravana Rowmania, pentru întrecerile de canotci de prin orașele țării.

Așa că Asociația s-a întors, cumva, la primul proiect de durată al său: canotcile.

Canotca este o barcă croită de ei. Un melanj între canoe și lotca tradițională din Deltă. E o barcă de lemn, extrem de stabilă, perfectă pentru vâslitul lent. La început au fost canotcile de două locuri. Apoi cele de unsprezece, pentru echipaje mari și competiții. Recent, pentru regata bărcilor cu vâsle de pe Tamisa, au apărut și canotcile de șapte. Au mai fost canotci catamaran, bărci cu motor electric alimentate de baterii solare și încă niște modele. Unele au rezistat, altele nu.

Cele de două locuri, cele de unsprezece și cele de șapte sunt, însă, foarte vii, iar șase dintre ele, cele de unsprezece și cele de șapte, au fost vedetele săptămânii trecute în Deltă.

Pentru că nu se putea festival,

pentru că nici participanții la TID, Turul Internațional al Dunării, n-au mai coborât pe Dunăre anul acesta, Asociația Ivan Patzaichin și-a luat inima și canotcile în dinți și a organizat caravana AUR (Apele Unite ale României). Cele șase canotci, surprinzător de pline, cărora li s-au alăturat vreo zece caiace, au coborât de la Tulcea la Sfântu Gheorghe, prin inima Deltei, timp de patru zile.

Zeci de kilometri de vâslit domol, în fiecare zi, canale pe care bărcile de genul ăsta sunt singurele care ar avea ce căuta, nopți petrecute în sălbăticie, cu șacalii urlând ascuțit la lună sau vacile abandonate pe plauri mugind uneori periculos de aproape.

Zile însorite, oboseală, ploaie și dimineți atât de încețoșate încât nici până spre ora 10 soarele nu reușește să zvânte corturile.

Patru zile și trei nopți de liniște, peisaje greu accesibile altfel și multă armonie. E o experiență pe care poți s-o filmezi, s-o fotografiezi și să o povestești, dar pe scurt. Căci e deplină doar dacă e trăită.

Există ceva misterios în jurul

lui Ivan și al Asociației lor. Un soi de aură, o vibrație magică ce impune calm și serenitate. E foarte greu ca într-un grup de 60-70 de prsoane, extrem de eterogen, să nu apară, mai ales pe fondul oboselii, conflicte, fie ele și minore. Dar în jurul lui Ivan greul nu este similar cu imposibilul, mai ales că imposibilul nu există.

Stai aproape întins în barcă, aproape de finiș, obosit, fie că ai vâslit, fie că ai mai fost tractat de bărcile de suport. Și, după patru zile petrecute în natură, te uiți la cei care se grăbesc să bifeze Delta în două-trei ore, din bărci cu motoare de 2-300 de cai-putere.

Îi cauți, după aia, pe Facebook, să le vezi postările în care declară, mândri: „Am fost în Deltă!“. Și zâmbești și spui doar atât: „Încă nu!“.

Dar poate or să vină la anu’, la următoarea caravană…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint