A fost suficient ca o mică asociaţie cvasi-necunoscută, „Casa de cultură“, condusă de un preşedinte şi mai necunoscut, Mario De Mezzo, să instituie un premiu literar de 10.000 de euro pentru roman, ca să înceapă… scandalul şi bîrfa. Nicolae Manolescu presupune, în Adevărul, că nu oricine poate acorda premii, mai ales dacă e necunoscut. Bloggerii sînt nişte inculţi şi nu o prea au cu arta literară. Corect. Dar de ce n-ar putea da orcine ce premiu vrea?
Alfred Nobel era vreo somitate în materie de literatură? Dl Manolescu n-a luat un premiu barosan de la Fundaţia Anonimul? Philip Morris Trading, care dă banul, nu-i destul de serios? Editura ALL, unde Gusti Frăţilă a lucrat pînă la moarte, nu e o garanţie?
După anunţul care a călcat o droaie de bătături, în competiţie s-au înscris 59 de romancieri. O primă întrebare ar fi de unde au apărut atîţia, iar a doua, de ce-s atît de puţini? Pentru că romancierii români nu-şi iau, dintr-o carte muncită îndelung, nici măcar echivalentul unui singur salariu mediu. Ar fi prima dată cînd un scriitor ar putea trăi un an, într-o linişte relativă, fără grija zilei de mîine. Marius Chivu spunea deunăzi că e păcat că nu avem mai multe premii de asemenea dimensiuni, măcar pentru fiecare gen literar.
„Necunoscutul“ Mario De Mezzo spune fără emfază: „Toţi cei care l-au cunoscut pe Augustin Frăţilă ştiu că era unul dintre cei mai integri oameni, care a trăit prin şi pentru cultură. Din punctul nostru de vedere, trebuie să devină un simbol“. Păcat că nu sînt mai mulţi necunoscuţi ca el. Să sperăm că urletele şi protestele de la final nu-i vor întuneca orizontul.