Printre alții de azi, oameni relativ noi, steluțe pe epoleții prezentului, Dan Vîlceanu e numele unei boli: semnul că, în 30 de ani de viață politică, România nu a deprins absolut nici un comportament democratic, nici un reflex prin care politica să-și asume niște granițe, niște limite peste care nu trece.
În 30 de ani de zile am vorbit despre traseism sau promovarea submediocrilor pe rațiuni de prieteni, gașcă, slugărnicie, și nimic din toate acestea nu a fost internalizat în clasa politică. Cumva, azi lucrurile sunt mai bolnave ca niciodată doar și din cauza faptului că cele două mari partide nu își mai pot da în cap unul altuia cu aceste teme. Președintele însuși este azi mai balegă ca oricând, mai disprețuit ca niciodată, mai pregătit cum nu a fost pentru nepăsare.
Nici o temă din „marile“ teme ale celor 30 de ani de libertate nu a fost asimilată de clasa politică. Nici un dresaj nu a reușit, avem aceiași politicieni proști, pasionați de avantaje de orice fel, slugarnici cu șefii și cu Serviciile, fără nici o reacție în fața societății și a presei, fără nici un dialog real cu propriul electorat. Toate au fost ratate. Anticorupție? Să fim serioși. Stat de drept? O glumă. Și tot așa. Ce e azi schimbat? Nu mai există deloc energie în direcția acestor teme.