De cîțiva ani buni, zidurile trainice ale tainiței baroniale din Alexandria, județul Teleorman, se zguduie de urletele de frustrare ale stăpînului. Deși muncește pe brînci, deși uneltește cu folos și deși nici viii și nici morții nu îndrăznesc a nu-i da ascultare, Liviu “ot Teleorman” Dragnea se simte marginalizat, dat la o parte, ignorat, tratat cu prea puțină deferență pentru cît de mult a jertfit el partidului. Așa că telefonul primit în miez de noapte, pe cînd se gîndea la Brazilia mai mult ca la o variantă de fugă, decît ca la o destinație de vacanță, i-a gîdilat orgoliul și i-a luminat orizonturile. Vocea, suavă și ademenitoare, i-a promis mărirea bine-meritată și liniștea mult dorită. Iar în schimb nu i-a cerut decît ceea ce, oricum, își dorea el însuși: să-și farmece colegii, să-și ia partidul înapoi și să-l curețe de amețiții ăștia tineri de genul lui Ponta. Și i-a mai zis vocea că poate sta liniștit, căci pe doasrul lui de la referendum scrie, cu litere de aur, achitare. De-atunci Liviu e mult mai sigur pe el și mai încrezător în viitor, arătînd în fiecare zi că el e cel care conduce partidul, iar guvernul nu este nimic altceva decât o extensie a partidului. Totul e să-și facă treaba și să aplice strategia pârjolirii holdelor în fața unui viitor guvern PNL, adus la putere cu luni înainte de alegeri. Cică tot vocea i-a zis că asta ar fi spre binele partidului, al cărui președinte va fi, să intre la parlamentare din opoziție. Ce nu știe visătorul cu mînă de fier e că, după ce va fi predat partidul, guvernul și cheia de la safe, tot vocea va fi cea care-l va anuța, cu regret, că a citit greșit ce scria pe dosar, dar că are o scuză: “achitare” rimează destul de tare cu “cu executare”.
Zîmbetul amăgitor al afirmării
