Începând cu 2012, regimul Assad a folosit în războiul civil arme chimice la greu. Sarin, iperită și clor, astea au fost substanțele care au omorât mii de oameni și au băgat în spitale alte mii de prin sate și orașe siriene, arme chimice lansate în special din avioanele trimise de dictatorul Bashar al-Assad. La fel ca în Coreea și în Vietnam, americanii și-au băgat coada și, dacă și-au băgat-o ei, au ieșit la interval și rușii. Culmea este că rușii au fost de partea lui Assad, un regim criminal, dar laic, în timp ce americanii au fost de partea insurgenților, care insurgenți erau cam islamiști. De aici și până la ISIS nu era decât un pas. Cu toate astea, americanii au riscat, au uitat de 11 septembrie, de Turnurile Gemene, chiar și dacă era evident că șansa să se repete istoria din Irak era foarte mare. Până la urmă, rușii, fiind ocupați mai mult cu Ucraina, și-au cam luat-o în Siria, insurgenții au câștigat și Assad a fugit la Moscova. Aparent, partida fusese câștigată de americani, însă, după cum o să vedem, războiul din Siria nu a fost câștigat nici de americani, nici de ruși, în schimb a fost pierdut de europeni.
Ca în toate războaiele, civilii ajung să sufere mai mult decât militarii. Pe lângă arme chimice care și-au făcut loc în viața de zi cu zi, mamele, tații, copiii, nepoții și bunicii din Siria au fost căsăpiți în timpul bombardării spitalelor în care zăceau și a cartierelor în care locuiau. Unii dintre ei au scăpat de toate astea, dar au fost torturați și executați sumar. 580.000 de morți, 140.000 dispăruți și milioane de sirieni care au fugit văzând cu ochii, evident prin Europa. Nu în SUA și nici în Rusia. ONU, dar și alte tribunale din Germania, Suedia și Siria au început să investigheze aceste crime de război, însă un fenomen ciudat a apărut în momentul în care refugiații au fost intervievați. Cei mai mulți dintre ei au negat că au fost atacuri chimice și asasinate în masă, iar asta a pus în încurcătură ancheta. Ulterior s-a constatat că, de pildă, dacă un sirian ajuns în Germania, care a scăpat și și-a lăsat în urmă copiii, soția, frații și părinții morți în norul de sarin, înainte să depună mărturie, se întâmpla să-i bată în ușă un conațional.
Nu știm dacă și sirianul ăsta avea statut de refugiat când suna pe la ușile altor sirieni, cert este că făcea parte din serviciile speciale ale regimului Assad și explica prin mijloace specifice că orice confirmare a genocidului din partea supraviețuitorilor se va termina cu un glonț în ceafă. Ironia sorții a făcut ca și Bashar să ajungă refugiat la Moscova, iar asta le-a cam tăiat avântul securiștilor lui, care au avut la rândul lor toate motivele să rămână în UE ca refugiați pe bune. Așa că supraviețuitorii genocidului din Siria au prins curaj și au început să vorbească, ca atare a început să se contureze dosarul lui Assad la ONU sub forma unei rezoluții. Numai că Rusia, țara unde s-a refugiat dictatorul Assad, și-a folosit dreptul de veto și a blocat inițiativa. Trăim într-o lume în care cele două puteri nucleare – Rusia și SUA – au drept de veto la ONU și nu recunosc Curtea Internațională de la Haga, care judecă crimele de război. O curte internațională care a apărut ca necesitate după ce Hitler și-a tras un glonț în gură și naziștii au fost judecați la Nürnberg și care este astăzi intens combătută atât la Kremlin, cât și la Washington.
Dincolo de lipsa monstruoasă de moralitate a unui început de mileniu dement, e corect să constatăm că, în urma deranjului făcut de interesele americane și ruse în Siria, valurile de refugiați au fost folosite deloc întâmplător de regimul de la Kremlin ca armă în cadrul războiului hibrid lansat împotriva UE. La rândul său, regimul de la Washington folosește acest subiect ca argument că Europa este degenerată tocmai datorită primirii acestor valuri de refugiați. UE este singurul loc din lume unde milioane de refugiați veniți din lumea arabă au fost primiți cu brațele deschise, le-au fost alocați bani, li s-au repartizat locuințe și li s-au garantat drepturi egale cu ale celorlalți cetățeni europeni. Realitatea nu a întârziat să apară și să sape tuneluri prin solidaritatea socială europeană, pentru că infiltrarea islamismului radical la pachet cu refugiații, finanțat din țări arabe și în special din Iran, a construit încă de la început rețele de terorism care au ucis și ucid europeni nevinovați în tot felul de atacuri sinucigașe în numele lui Allah.
Iată argumentele cu care partide suveraniste sunt pe punctul de a câștiga parlamente în Europa în numele principiilor anti-imigrație care vin la pachet cu afilierea la interesele geostrategice ale Kremlinului, iubire nebună pentru MAGA, dinamitarea arhitecturii politice a UE și implozia NATO. Istoria, dacă va mai exista, va desluși modul în care converg astăzi strategiile complexe prin care Washingtonul – prin Trump – și Moscova – prin Putin – s-au aliat nu doar pentru a distruge Europa, dar și pentru a construi o lume în care genocidul devine legitim. În timp ce propaganda rusă de la Kremlin lansează ideea asasinării liderilor politici europeni și atacuri nucleare împotriva unor capitale europene, la Washington președintele Trump declară că, în cazul în care insulele Falkland vor fi atacate de Argentina, SUA nu vor interveni de partea Marii Britanii. Deja știm că SUA nu vor apăra nici Taiwanul, nici Coreea de Sud, că își vor retrage trupele din Europa. Ce mai înseamnă punctul 5 al NATO pentru Donald Trump?
Trebuie să ne obișnuim cu gândul că ne așteaptă o lume în care demența unor lideri expirați biologic, dar cu buton nuclear la buricul degetului și cu militarii gata oricând să bombardeze și să gazeze civili, ne vor copleși visurile, speranțele, sufletele, viețile. Și nu vom mai avea unde să ne refugiem.